*Director al Direcției Județene pentru Sport și Tineret Arad, Cristian Gavra și-a stabilit obiective importante pentru 2018, an în care își dorește demararea lucrărilor de reabilitare și modernizare a principalelor baze sportive arădene: bazinul acoperit de înot ”Delfinul” și Sala Sporturilor ”Victoria”. Instalat în funcție din toamna anului trecut, directorul DJST Arad are ambiții mari la conducerea instituției, pe care o vrea un partener onest și corect în relația cu cluburile și factorii locali.
– Ne puteți face un scurt bilanț al perioadei în care ați fost la conducerea DJST-ului, în 2017?
– Sigur. În primele trei luni ale mandatului meu, cele din 2017, am reușit în primul rând să recuperez sume restante, chiar și de trei ani de zile, în valoare de aproape 45.000 de lei. Au fost bani importanți, care au ajutat Direcția. Am reușit, apoi, să finalizăm o parte din reparația la acoperișul Sălii Polivalente, bani care au venit pe investiții, de la Minister, în valoare de 33.000 de lei, reparație care a fost pe o suprafață de 30%. Anul acesta ne dorim să putem repara în totalitate acoperișul sălii. Ca și alte reparații, am reușit să facem și la bazin același lucru ca și la sală, tot la partea de acoperiș, s-au rezolvat și acolo niște probleme, apoi s-a înlocuit filtrul cu ultraviolet, neschimbat de trei ani, acel filtru având capacitatea de a distruge bacteriile în proporție de 96%. S-au făcut reparații și la dușuri, dar și la vestiare, plus că am plătit și o parte din utilități, totul în limita bugetului pe care l-am mai avut la dispoziție pe finalul anului, în acest sens ajutându-ne mult și sumele recuperate. Aș vrea să mai adaug că am introdus abonamente familiale la bazin, incluzând toate facilitățile pe care le poate pune la dispoziție, pentru soț, soție și copii până în 14 ani, în schimbul sumei de 320 de lei pe lună. În ceea ce privește partea de performanță, ei au tarife speciale, subvențioante, în baza ordinului ministerial. De asemenea, la Polivalentă am avut foarte multe competiții, plus târguri de sezon, care au adus venituri proprii instituției și au ajutat Direcția să se dezvolte.
– Știu că a fost demarat de Minister și un program național intitulat ”Campionii României în școală, liceu și universitate”. Ne puteți detalia puțin.
– Sigur că da, programul a debutat în luna noiembrie a anului trecut și este o inițiativă a Ministerului Tineretului și Sportului. Se va desfășura pe o perioadă de doi ani de zile, iar obiectivul central al programului este creșterea gradului de participare activă și sistematică a copiilor din școli la activitățile sportive, promovarea valorilor sportului ca mijloc de îmbunățire a stării de sănătate, a condiției fizice și psihice, dezvoltarea conpetențelor sociale – spiritul de echipă, solidaritatea, toleranța și fair-play-ul. În Arad au avut loc deja câteva acțiuni, pe parcursul anului trecut, sportivi consacrați luând contact cu elevii, urmând ca în 2018 aceste evenimente să fie extinse și în județ, la școli și grădinițe. Consider că este un proiect foarte binevenit pentru generația tânără, dornică de mișcare și sport.
– Care sunt principalele obiective ale Direcției în acest an?
– Pentru 2018, ca și prim și principal obiectiv este depunerea cât mai rapidă a documentației, la Compania Națională de Investiții, pentru reabilitarea bazinului de înot și a Sălii Sporturilor. Dacă totul decurge bine, până la sfârșitul lunii ianuarie voi trimite toate actele necesare, urmând să așteptăm un răspuns. Vrem să reabilităm și să dotăm cele două obiective la standarde internaționale, pentru a putea găzdui pe viitor competiții majore. La bazin vom cere reabilitare uși de incendiu, sistem hidranți interior, dotare cu instalare sistem incendii, totul pentru a respecta normele ISU, reabilitare acoperiș, terase, schimbarea structurii de lemn, lucrări la instalația de lumină, la cuva bazinului, la tribune, vestiare și grupuri sanitare, practic vorbim de o reabilitare aproape totală și chiar de o modernizare. La sală vrem, de asemenea, să fie respectate normele ISU după ultimele cerințe, reabilitare acoperiș, terase, anveloparea exterioară a sălii, anvelopare termică, dotare cu sistem instalații de climatizare în incinta sălii, lucrări la vestiare, birouri, grupuri sanitare, reabilitarea instalației electrice, sistem de securitate a clădirii, tabelă multisport, fileu pentru volei, porți noi pentru handbal, fileu tenis, plasă protecție și aparate de gimnastică, sala dispunând de elemente la sol, pentru fixarea acestor aparate. După depunerea celor două proiecte, persoane specializate vor evalua costurile necesare reabilitării, faza a doua, de implementare a inspecției, durând între trei și șase luni.
– În privința sportului de masă și a competițiilor de acest gen, ce ne puteți spune?
– Noi ne dorim să venim în sprijinul tuturor celor care vor să practice sportul, vrem să ajutăm cluburile, să le fim parteneri de încredere. Pe această cale, chiar fac un apel celor interesați să se înscrie pentru proiectele pe sport, iar în ceea ce privește tineretul așteptăm metodologia, pentru a implementa și aici proiectele din 2018. Relația noastră cu factorii locali și cu cluburile este foarte bună, am răspuns întotdeauna pozitiv doleanțelor și inițiativelor venite din partea dumnealor.
– Ce alte obiective sau proiecte aveți în acest an sau în viitorul apropiat?
– Pot să vă spun că la sfârșitul anului trecut am semnat pentru un Campionat European de karate care va avea loc la Arad, în 2019. Ca și proiecte sau obiective, îmi doresc o organizare mai bună a Direcției, pentru o colaborare strânsă cu cluburile. De asemenea, avem în plan lucrări și la baza de tenis ce aparține de Direcție, sunt prinse în buget sume pentru modernizarea terenurilor și a vestiarelor. Vrem să asigurăm o funcționare cât mai bună a acestui obiectiv, unde se poate juca și volei, iar cu data de 1 aprilie să înceapă acolo o activitate intensă. Încercăm să atragem investiții, pentru a se putea organiza, din nou, turnee internaționale de tenis.
– Cum v-ați acomodat în noua funcție și dacă așteptările v-au fost confirmate?
– Într-adevăr, nu este ușor să conduci o astfel de instituție, dar dacă îți place ceea ce faci și îți faci treaba cu plăcere, se văd și roadele muncii tale. Foarte multă lume a spus că nu are ce căuta un economist sau un inginer în partea de sport, dar această funcție implică mult management, e nevoie de cunonștințe de specialitate în domeniu. Eu am fost întotdeauna prieten cu sportul, am făcut sport și nu mi-e frică să conduc Direcția, chiar este o mare și frumoasă provocare pentru mine. Îmi doresc să îmi îndeplinesc obiectivele și să pun umărul la dezvoltarea sportului arădean și a bazelor sportive din municipiu și județ.
– Apropo de sportul arădean, cum îl vedeți la acest moment?
– Cred că se poate mult mai bine, în sensul că în trecut aveam o echipă de fotbal mult mai puternică, la fel baschetul, cu echipele performante de băieți și fete, ICIM cucerind ani la rând titlul național, poloul, rugby-ul sau handbalul erau și ele la un alt nivel. Cred că se poate investi mai mult de pe plan local, dar ar trebui reglementate și anumite legi, pentru a veni în sprijinul cluburilor și a celor care vor să investească în sport. Știu că domnul ministru s-a implicat și se implică în această problemă, pentru a exista o finanțare mult mai rapidă și eficientă. Cert e că sportul arădean e în decădere, dar pentru asta trebuie să ne unim cu toții și să readucem îm prezent performanțele din anii trecuți.