Președintele CJA spune că deputatul PSD Florin Tripa reproșează că la nivelul conducerii Consiliului Județean se insistă ca Tarom, controlat de Guvernul PSD, să pornească de la Arad curse de linie și curse charter. Anul trecut conducerea Consiliului Județean a avut cinci discuții la Tarom pentru curse de pe Aeroportul Arad.
„În timp ce noi încercam să convingem Tarom să vină la Arad, PSD dădea comunicate de presă că numai ciorile zboară de pe Aeroportul județului și cerea închiderea lui. Așa au înțeles parlamentarii PSD că trebuie să se implice pentru sprijinirea și dezvoltarea Aeroportului și implicit a Aradului, prin limbaj de cartier și zeflemea.
Astăzi deputatul Tripa recidivează cu noi inepții. Ne transmite că prin comunicate de presă „înfierăm Tarom că nu pune la dispoziția unei companii private un avion care să opereze curse spre Turcia, de parcă Tarom ar fi vreo casă de binefacere și nu o firmă care trebuie să facă profit.” Nu înfierăm pe nimeni, suntem supărați că parlamentarii PSD nu ajută cu nimic Aradul iar companiile din subordinea puterii politice întorc spatele Aradului.
Repet pentru Florin Tripa de la PSD, fiindcă nu a înțeles la prima lectură și se pare că îi este foarte greu să înțeleagă și la următoarea: Taromul ar fi fost plătit să opereze zboruri de la Arad, dar refuză și în aceste condiții! Atât agenția de turism Prestige Tours cât și Consiliul Județean au propus scheme de finanțare, legale, pentru Tarom. Dacă ar fi mai preocupat de activitatea de parlamentar decât de trimiterea către presă a unor naivități ridicole, poate că ar înțelege diferența dintre ofertă financiară și binefacere. Chiar dacă deputatul PSD Florin Tripa este deranjat, fie pentru că muncim pentru Aeroport, pentru spital, pentru drumuri, fie că muncim pentru alte obiective din județul nostru, așa cum el nu a muncit niciodată, noi tot vrem să aducem Tarom la Arad.
Deputatul PSD Tripa a votat ca județul Arad să rămână fără 45 de milioane de euro. Când apucă, denigrează funcționari și instituții arădene. Asta înseamnă că în calitate de parlamentar el nu reprezintă arădenii, ci Guvernul care ia banii arădenilor, și confirmă asta și cu vorba, și cu fapta” – declară președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca.