Preşedintele CJA, Iustin Cionca, sare la gâtul parlamentarilor arădeni ai PSD din pricina propriilor nereuşite. Cionca a transmis un comunicat de presă în care afirmă că parlamentarii social-democraţi sunt vinovaţi pentru faptul că Tarom nu operează zboruri de pe Aeroportul Arad.
„Ni s-a confirmat oficial, de către o agenție de turism turcească, foarte importantă și în România: Tarom refuză să opereze de pe Aeroportul Arad, chiar și pe bani mulți, contra cost, pe destinații certe, contractate de agențiile de turism! Mulțumim parlamentarilor PSD incompetenți care nu sunt în stare să ajute Aradul cu nimic, deși sunt la putere! Să nu uităm că Taromul care refuză să vină pe bani la Arad este falimentar, este al Guvernului, iar Guvernul este al PSD! Parlamentarii PSD de Arad, între a reprezenta interesele arădenilor sau interesele Guvernului au ales să reprezinte Guvernul și au întors spatele arădenilor. Poate dacă ar avea altă atitudine față de solicitările potențialilor clienți, Taromul, subordonat Guvernului PSD, nu s-ar mai afla în situația falimentară de acum. Cum poate cineva spune că decizia de excludere a Aradului din cursele Tarom nu este politică, atunci când suntem un client care insistă, ducem și alți clienți la Tarom care la rândul lor ar vrea să plătească, dar se lovesc de refuz?!” – spune președintele Consiliului Județean Arad.
În realitate, compania Tarom nu mai operează pe Aeroportul Arad de ani buni, de pe vremea Guvernului PDL. La acea vreme, Iustin Cionca era deputat PDL, însă nu a ieşit public cu afirmaţii critice la adresa Tarom. Acum, când guvernarea are altă culoare politică, asemenea atacuri par a-i veni precum o mănuşă.
În acest răstimp, în care Taromul nu a mai operat de pe Arad, la guvernarea României s-au perindat mai multe partide politice, semn că decizia nu are nicio legătură cu atuala guvernare PSD-ALDE.