Peste trei mii de pachete de țigări, descoperite într-un TIR în Vama Nădlac

by Dana B.

  Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac-Nagylak au descoperit, ascunse într-un camion încărcat cu produse diverse, 3.150 pachete de ţigări, în valoare de 53.550 lei, pe care şoferul mijlocului de transport a încercat să le introducă în ţară fără documente de provenienţă.

 În data de 18.12.2017, în jurul orei 11.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac-Nagylak, judeţul Arad, s-a prezentat la intrarea în ţară, cetăţeanul bulgar Evgeni G., în vârstă de 57 de ani. Acesta se afla la volanul unui ansamblu de vehicule, format din cap tractor marca Scania şi semiremorca marca Schmitz, ambele înmatriculate în Bulgaria şi transporta diverse produse farmaceutice şi alimentare.

Astfel, în urma controlului amănunțit, poliţiştii de frontieră au descoperit, ascunse între şi sub paleţii de marfă, mai multe cartuşe cu ţigări, marca Benson& Hedges şi Dunhill.

În cadrul cercetărilor preliminare, conducătorul auto a declarat că ţigările nu-i aparţin şi că fost rugat de un conaţional să le transporte în Bulgaria.

Întreaga cantitate de bunuri, în valoare de 53.550 lei, a fost ridicată în vederea confiscării, iar în cauză poliţiştii de frontieră fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de deţinerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, peste limita de 10.000 ţigarete, urmând ca la finalizarea cazului să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate