Zile triste pentru România, zile triste pentru arădeni. La solicitarea Asociației ”Amicii Regelui Mihai”, una dintre primele asociații monarhiste din România, la catedrala arhiepiscopală din Arad s-a săvârșit astăzi o slujbă de pomenire în Onoarea Majestății Sale Regelui Mihai I al României.
Începând cu orele 12.00, Paraclisul catedralei de la Podgoria s-a dovedit a fi neîncăpător pentru cei veniți în ziua de pomenire a Sfântului Nicolae pentru a înălța o rugăciune pentru cel care le-a fost și le va rămâne Rege. Un sobor de preoți, în frunte cu Înaltpreasfințitul Părinte Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, în prezența ”Amicilor Regelui Mihai”, care astăzi s-au dovedit a fi nu numai membrii asociației cu acest nume ci toți cei adunați ”în duhul Regelui”, au înălțat rugăciuni pentru Veșnica pomenire a acestuia.
După slujba oficiată la catedrală, atât Înaltpreasfințitul Timotei cât și mare parte dintre cei care astăzi s-au numărat printre ”amicii” îndoliați ai Regelui Mihai s-au deplasat la sediul Asociației pentru a semna în Cartea de condoleanțe deschisă încă de ieri. Aici, într-o încăpere parcă din altă lume, una cu duh bun și impunătoare prin simplitatea ei, preț de câteva secunde puteai avea impresia că dacă Majestatea Sa ar fi stat pe scaunul din fața propriei cărți de condoleanțe ne-ar fi privit blând și ne-ar fi spus că o să trăiască prin mărturia fiecăruia dintre cei prezenți. A urmat un moment plin de emoție, în care, în fața tabloului din care Regele primea în mod văzut gândurile fiecăruia dintre noi, s-a ascultat rugăciunea Tatăl nostru.
La final, Preasfințitul Timotei a rostit un scurt cuvânt prin care și-a arătat susținerea față de toți cei care simt doliu în suflet, spunând totodată că rugăciunile nu vor înceta în aceste zile pentru odihna celui plecat în veșnicie. Co-președintele Asociaței, Tiberiu Dekany, și-a exprimat recunoștința față participanții la slujba de pomenire, invitându-i pe arădeni să semneze în Cartea de condoleanțe aflată la sediul Asociației de pe strada Lucian Blaga nr. 13.
Veșnică pomenire în sufletele noastre, Majestate!