Unul dintre marile monumente dedicate Unirii şi eroilor din Primul Război Mondial este cel din Târgu Jiu. La lansarea sa, în 1938, ansamblul ridicat de Constantin Brâncuşi purta numele de „Monumentul Păcii”. Dar sumele consistente plătite sculptorului, aflat în apogeul celebrităţii, nu au venit de la bugetul de stat, ci de la nobilii şi oamenii de afaceri ai vremii.
În 1936, când a acceptat proiectul de la Tg. Jiu, Constantin Brâncuşi era cunoscut în toate cercurile artistice influente din Occident, iar lucrările sale se vindeau cu sume piperate. Sculptorul trăia de 30 de ani la Paris. Înfăţişa idei: O femeie îndoliată devenise Rugăciune, o alta într-o atitudine calmă şi smerită era Cuminţenia Pământului, Domnişoara Pogany pornise de la un Narcis şi se transformase într-o Madonă, stâlpii ţărăneşti ai Olteniei se transformaseră în coloane de templu. Nu îi erau străină filosofia lui Platon.
„Ştim că Brâncuşi era un cititor al lui Platon sau în orice caz că primise învăţătură platoniciană. Îmi este îngăduit a vedea şi un mesaj platonician în Sărutul şi, prin extensie, şi în Cuminţenia Pământului”, spune Robert Velescu, profesor de istoria artei.
Pe lângă talent, carte şi muncă titanică, Constantin Brâncuşi avea şi mare fler în a-şi promova imaginea. Cu şcoală bună într-un atelier de sculptură în lemn la Viena, apoi la Şcoala de Belle Arte de la Bucureşti, Brâncuşi juca rolul unui ţăran necizelat, ajuns la Paris pe jos. Nu era tocmai exact. Îndrumătorii săi români îi deveniseră amici, primise tot timpul burse, la absolvire fusese rugat să rămână în corpul profesoral. Mai târziu, printre prietenii săi s-au numărat Marcel Duchamp, Henri Matisse, Amedeo Modigliani. Cu greu se putea închipui un anturaj mai elitist.
„Marcel Duchamp devine agentul lui şi îi organizează cele două mari expoziţii, din 1926-1927 şi 1933-34, la Galeria „Brummer Gallery””, spune Doina Lemny, critic de artă la Centrul Pompidou-Paris.
În 1936, Arethia Tătărăscu, soţia marelui politician liberal, aflată în fruntea Ligii Femeilor Gorjene, căuta o soluţie pentru un proiect cu totul deosebit în memoria eroilor din primul război mondial. În 1916, luptele de pe Valea Jiului fuseseră crâncene. Iar pentru sărbătorirea a 20 de ani de la Marea Unire, Liga Femeilor Gorjene era dispusă să plătească o sumă substanţială pentru o lucrare demnă de New York sau Paris. S-au adresat lui Brâncuşi prin fosta lui ucenică, Miliţa Pătraşcu.
„Putem demonstra că pe parcursul creator care leagă 1907 de 1937 au existat alte câteva momente când Brâncuşi era pe cale de a dobândi o comandă care să îi îngăduie să se manifeste în calitate de arhitect. Dar această comandă nu a venit niciodată. Şi eu cred că la Tg. Jiu a întrezărit ocazia de a se manifesta şi în calitate de sculptor, şi în calitate de arhitect. Iniţial doar Monumentul Păcii trebuia să fie instalat la Tg. Jiu. Cu deplina aprobare a Ligii, Coloanei i se adaugă Poarta Sărutului şi Masa Tăcerii şi se realizează un traseu, ca pe un traseu iniţiatic care leagă aceste trei capodopede brâncuşiene”, spune Robert Velescu.
Cu toată deschiderea intelectuală şi generozitatea financiară a doamnelor din Liga Femeilor Gorjene, colaborarea cu celebrul Constantin Brâncuşi a început cu o veritabilă ceartă oltenească. Brâncuşi s-a născut în satul Hobiţa la 25 de km de Tg. Jiu. Toată lumea se aştepta ca monumentul dedicat eroilor să înfăţişeze soldaţi. Sculptorul se gândea însă la o coloană de templu.
„În plină şedinţă, Brâncuşi derulează o fotografie şi Brâncuşi spune: m-am gândit încă de la Paris că aşa ar trebui să arate monumenmtul. Și desfăşoară un montaj fotografic. Bine, dar acesta nu este decât un stâlp ţărănesc. Brâncuși a avut un acces de furie. A doua zi, a spus: M-am gândit şi aceasta trebuie să fie soluţia. Şi membrele Ligii au acceptat”, spune istoricul de artă.
„Înţelegerea dintre Constantin Brâncuşi şi Arethia Tătărăscu privea iniţial numai Coloana fără Sfârşit, monumentul pe care oraşul Tg. Jiu şi-l dorea pentru cinstirea eroilor din primul război mondial. Dar în momentul în care schiţa pentru Coloana fără de Sfârşit a fost gata, Brâncuşi a realizat că există un loc perfect pentru a instala aici Poarta Sărutului, un monument pe care îl vedea iniţial la Hobiţa. Iar când lucrările la Poarta Sărutului erau în toi, Brâncuşi a realizat că mai poate dărui oraşului său un alt monument. Este vorba despre Masa Tăcerii. Toate acestea au fost descoperite treptat”, relatează Elena Vijulie, jurnalist Digi24.
Aşa cum sculptorul le-a mărturisit, se pare, ziariştilor Petre Ţuţea şi Arşavir Acterian, într-un interviu acordat la Hotel Boulevard din Bucureşti: templul avea acum coloană, friză şi altar.
Din păcate, perspectiva dată de Brâncuşi spre apa Jiului, simbol al trecerii pe alt tărâm, este acum obturată de o faleză devenită prea înaltă. Operele lui Brâncuşi de la Tg. Jiu au trecut însă prin momente mult mai grele.
În anii ’50, în plină epocă stalinistă, Masa Tăcerii devenise loc de picnic.
Tănasie Lolescu, membru în Uniunea Tineretului Comunist, s-a oferit să dărâme cu tractorul Coloana fără de sfârşit. Lucrarea – care cântărește în jur de 30 de tone, cele 16 module și două jumătăți sunt din fontă, iar axul central din oțel – ar fi asigurat locul I la concursul de adunat deşeuri.
Răspundeam de şcoala de tractorişti de la Odeni, îi spun tovarășului director: îmi trebuie un tractor. Am pornit IAR-ul şi-am plecat către Coloana Infinitului. Am legat cu nişte lanţuri, am tras. Am rupt lanţurile. Erau slabe. Ne-am legat mai de sus. Când am tras cu mare putere, s-a ridicat tractorul de spate în sus. Nu s-a putut face nimic. (Reporter: Şi-aţi renunţat?) Da, am renunţat”, povestește Tănasie Lolescu.
Se pare că geniul sculptorului Brâncuşi, neîntrecut în echilibrul estetic, dar şi fizic al operelor sale, profesionalismul inginerului Georgescu Gorjan care a turnat modulele şi gândurile întruchipate de aceste bucăţi de templu au împiedicat vandalizarea lor. Dar la o sută de ani de la Marea Unire, puţini români ştiu că aceste minunăţii durabile au fost ridicate nu prin alocări birocratice de la Ministerul de Finanţe, ci prin efortul bănesc al unor familii avute care şi-au dorit să lase ceva cu adevărat valoros în urma lor.
Sursa: digi24.ro
