Vineri și sâmbătă, respectiv 24.11.2017 – 25.11.2017, inspectorii antifraudă din cadrul Direcției Regionale Antifraudă 5 Deva au identificat în punctul de trecere a fontierei Nădlac – autostradă patru autovehicule care transportau produse textile (îmbrăcăminte) și anvelope fără documente legale de proveniență sau care să ateste legalitatea transporturilor efectuate, cu scopul de a eluda plata taxelor și impozitelor către bugetul de stat. În acest sens, au fost aplicate amenzi în cuantum de 105.000 lei și au fost confiscate bunuri în valoare de 613.250 lei.
„În perioada următoare, inspectorii antifraudă din cadrul Direcției Regionale Antifraudă 5 Deva vor intensifica verificările privind achizițiile intracomunitare, atât la intrarea în țară, cât și la agenții economici care distribuie, respectiv comercializează cu amănuntul mărfurile achiziționate intracomunitar, în vederea fiscalizării acestora și asigurării unui climat concurențial onost” – precizează Inspectorul General Adjunct al Direcției Regionale Antifraudă 5 Deva – Nicolae Silviu MĂRGINEANU.