Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Arad (Biroul de Ordine Publică și Biroul Rutier, Secțiile de poliție 1 Vlaicu și 2 Micălaca), Serviciul Rutier, precum și jandarmi din cadrul I.J.J Arad au desfășurat, în noaptea de 30 septembrie/1 octombrie, o acțiune pe raza municipiului, pentru identificarea persoanelor care conduc sub influenza alcoolului .
Polițiștii au controlat 563 de autovehicule, fiind efectuate 218 testări cu aparatul alcooltest. De asemenea, au fost întocmite 5 dosare de cercetare penală sub aspectul săvârșirii de infracțiuni la regimul circulației rutiere.
Polițiștii au aplicat 7 sancțiuni contravenționale, în valoare de 5.855 de lei.
Polițiștii vor continua să desfășoare astfel de acțiuni, atât în municipiu cât și în județ, pentru prevenirea faptelor care contravin normelor de conviețuire socială, circulației pe drumurile publice precum și pentru prevenirea infracțiunilor de orice natură.