Fosta creatoare de modă Zina Dumitrescu a făcut lumină în ceea ce-l privește pe Ion, bărbatul cu care s-a spus că ar avea o relație la azilul la care se află de ceva vreme.
Despre Zina Dumitrescu s-a spus, în ultima vreme, că ar avea un iubit la azilul unde se află internată. Fosta creatoare de modă, care a lansat numeroase vedete de-a lungul anilor, a făcut lumină în ceea ce privește viața ei sentimentală.
„Domnul Ion e doar un coleg de cămin, stăm mai mult de vorbă, dar atât! Avem câte ceva în comun, avem ce vorbi! Atâta tot! Vorbim despre literatură, despre viața noastră, despre ce credem noi că o să se întâmple în lumea asta mare”, a declarat Zina Dumitrescu, care este copleșită de dorul fiului ei, în cadrul emisiunii „Teo Show”, de la Kanal D.
„Am stat mai mult de vorbă, s-a întâmplat! Nu petrecem foarte mult timp împreună, dacă se nimerește să ne plimbăm împreună prin gradină, ne plimbăm… „Nu e nimic între noi, doar suntem colegi de cămin”, a mai spus ea.
„Ne plimbăm prin curtea căminului! Îmi place, e o doamnă în aceeași situație cu mine! Suntem bătrâni și frumoși! Dacă îmi răspunde, mă duc cu ea la plimbare, dacă nu, mă duc cu altcineva să mă plimb”, a explicat și domnul Ion.
Sursa: libertatea.ro