Semiremorcă plină cu calorifere, furată din Franța, depistată la frontieră

by Dana B.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Vărşand au depistat o semiremorcă încărcată cu calorifere ceramice, condusă de un cetăţean român, căutată de autorităţile din Franţa.

De asemenea, poliţiştii de frontieră au stabilit că încărcătura automarfarului, în valoare de 92.000 de euro, a fost declarată furată din Franţa şi au indisponibilizat-o, împreună semiremorca până la finalizarea cercetărilor.

În data de 11.08.2017, ora 01.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Vărşand, judeţul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de intrare în ţară, cetăţeanul român Marian M., în vârstă de 31 de ani, cu domiciliul pe raza judeţului Argeş, conducând un automarfar înmatriculat în România, care tracta o semiremorcă înmatriculată în Franţa. Bărbatul transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, calorifere din Franţa pentru o societate comercială din Bulgaria.

La controlul de frontieră, şoferul a prezentat pentru mijlocul de transport în cauză certificatul de înmatriculare emis de autorităţile române, iar pentru semiremorcă nu a prezentat niciun document motivând că nu le are asupra sa.

În urma verificărilor în bazele de date s-a constatat că semiremorca figurează ca “vehicul furat“, alertă introdusă de autorităţile din Franţa, iar marfa transportată fiind, de asemenea, declarată furată.

Faţă  de  cele constatate, şoferul a declarat că nu avea cunoştinţă despre faptul că semiremorca încărcată cu calorifere ceramice este căutată de autorităţile din Franţa. Bărbatul a mai relatat că este şofer de TIR în Spania, iar pe drumul spre România a oprit într-o parcare de TIR – uri în Franţa, unde a fost rugat de un cetăţean bulgar să transporte semiremorca şi bunurile în Bulgaria contra sumei de 2500 euro, deoarece vehiculul lui se defectase.

Poliţiştii de frontieră au indisponibilizat semiremorca şi încărcătura (704 calorifere ceramice) până la finalizarea cercetărilor. Bunurile sunt în valoare totală de 102.000 euro, iar în cauză poliţiştii de frontieră au întocmit actele de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire.

 

Facebook Comments