Marius Copil a fost eliminat în calificările de la Montreal

by Sorin Haut

Tenismanul arădean Marius Copil a fost învins de canadianul Frank Dancevic cu 7-6 (3), 6-3, în runda inaugurală a calificărilor pentru tabloul principal de simplu al turneului ATP Masters 1.000 de la Montreal, dotat cu premii totale de 4.662.300 dolari.

Copil, care a nevoit să aștepte două zile în aeroport pentru a ajunge la Montreal, după cum a mărturisit pe Facebook, a cedat după o oră și 16 minute în fața unui adversar mai slab cotat. Arădeanul a reușit 9 ași, față de 6 ai adversarului, fiecare având câte 3 duble greșeli. Dancevic a avut procentaje mai bune la ambele servicii și a reușit să salveze toate cele trei mingi de break create de Copil, care și-a cedat o dată serviciul în setul al doilea.0

Românul va primi 1.950 dolari pentru participare.

Copil (26 ani, 90 ATP) a mai fost învins de Dancevic (32 ani, 357 ATP) în prima lor confruntare de până acum, în 2014, în turul al doilea al calificărilor de la Wimbledon, cu 6-7 (4), 7-6 (4), 6-2.

AGERPRES

Facebook Comments