Un taximetrist din Cluj a reușit, printr-o postare pe facebook, să surprindă spiritul Untold despre care spune că „transformă orașul într-o insulă a bucuriei, parcă ar fi Jocurile Olimpice ale Muzicii”
Iată ce a scris Stelian Feurdean pe pagina sa de socializare:
„Un taximetrist la Untold
Ziua 1
Am ieșit de dimineață, să iau pulsul orașului. Încă de aseară au început să vină grupuri, grupuri, doar chipuri vesele, zâmbitoare, tineri, de toate vârstele, unii la prima experiență, se vede nerăbdarea pe fața lor. M-am oprit la Cora să iau micul dejun, se simte sărbătoarea în aer, mai ales că vis-a-vis e zonă de camping pentru Untold. Savurez în tihnă 2 gogoși și o cutie de lapte cu cacao, mă duc acasă să mă odihnesc, să fiu pregătit pentru acest maraton de 4 zile.
Ora 16, ies din casă și intru în mașină, mă uit spre cer, e senin și frumos, și soarele iubește acest festival, de aia în fiecare an se oprește aici, timp de 4 zile, să asiste la eveniment.
Spun un Doamne Ajută și pornesc în aventura celor 4 zile de festival, pornesc stația, curg comenzile și pe stație, și pe aplicație, de acum și până luni toate drumurile duc la Untold. Mă uit la fețele clienților, peste noapte am devenit unul din cele 2400 de taximetre care transportă fericire. Partea frumoasă a festivalului e că transformă orașul într-o insulă a bucuriei și armoniei între oameni, vezi toate națiile pământului, oameni înfășurați în drapelul lor național, parcă ar fi Jocurile Olimpice ale Muzicii. Timp de 4 zile trăiesc idealul omenirii, oameni atât de diferiți, uniți prin muzică, își zâmbesc , se îmbrățișează, își fac poze , dansează , într-o mare de armonie. Cursele se succed cu repeziciune , aceeași direcție , povești diferite, destinație comună.
Inevitabil întru în vorbă cu ei, (curiozitatea taximetristului), preiau de la Grand Hotel Italia 2 cupluri trecuți de prima tinerețe (undeva între 50-55 de ani), din Brăila, îi întreb cum de merg la Untold. Domnul de lângă mine îmi răspunde „noi suntem consumatori de muzică rock, nu ascultăm genul ăsta. Am venit la prima ediție cu copiii să nu îi lăsăm singuri, a fost minunat, am descoperit că și muzica de club e frumoasă, la a doua ediție copiii au zis că nu mai vin, noi am venit, și acum la fel” . Zâmbesc și mă gândesc că muzica nu are vârstă. Se succed cursele, 4 bărbați din Israel strigă în mașină „I Love Untold , I love Cluj” , 2 tinere din Franța , se chinuie să mă salute în limba română și să îmi spună cât de bucuroase sunt că au ajuns la Cluj, în final conversăm în engleză, trec cu ele prin spatele stadionului, se declanșează focul de artificii , începe oficial Untold , opresc mașina la cererea lor să privim cerul luminat de jocul de artificii, opresc ceasul, plătesc cursa , ne îmbrățișăm și ne urăm seară minunată. 2 spanioli , reveniți pentru a treia oară. Cred că am dus oameni de pe toate continentele, toți aveau ceva în comun, iubeau muzica și distracția , iubeau viață. Curg râuri de oameni, din toate direcțiile , dacă e să faci un stop-cadru o să vezi zeci de mii de zâmbete, doar zâmbete. Noi alergăm după comenzi, fără pauză, la un moment dat eram o coloană de vreo câteva zeci de taximetre, toți cu aceeași direcție , zâmbesc și mă gândesc că suntem un fel de tren al fericirii.
Ora 1 noaptea, încep să apară primele semne de oboseală, mi-e foame , mă opresc la un fastfood să mănânc, mai sunt vreo zece colegi acolo , mâncăm încet și schimbăm păreri. În fundal se aude încet muzica din parc. Terminăm mâncarea , fumăm o țigară , ne dăm mâna și înapoi în trafic. Abia de acum începe greul, când o să plece marea de oameni spre casă , preiau clienții din mers îi lași la destinație și gonești înapoi la stadion să preiei din nou. Pentru noi e o cursă contracronometru, încercăm din răsputeri să onoram toate solicitările de pe stradă sau din dispecerat. Nu e deloc ușor dar vrem să facem cinste orașului și evenimentului, taximetriștii clujeni sunt renumiți pentru corectitudinea lor și ținem să păstrăm această imagine. Ne îmbărbătăm reciproc din priviri în goana noastră după alți și alți clienți. În mașină aud doar superlative la adresa festivalului, în sinea mea mă simt mândru de orașul meu, de meseria mea, pentru că auzi de la toți felicitări pentru modul onest și corect în care lucrăm. Se crapă de ziuă, nici nu știu când a trecut noaptea. Vezi oameni răsfirați pe drum , cu mâinile întinse , aș vrea să vă cuprind pe toți să vă duc acasă să vă strâng mâna și să vă mulțumesc că ați venit în orașul nostru. Din păcate mașina mea are doar 4 locuri. Remarc gentilețea bărbaților , indiferent de vârstă , care cedează locul în taxi femeilor .E frumos să vezi că e și un festival al bunelor maniere.
Ora 6 , încep să clipesc tot mai des . Oboseala își spune cuvântul decid că e cazul să mă retrag, nu vreau să provoc vreo tragedie, dar vreau să o fac cu sentimentul că am ajutat, mai iau un cuplu care mergea în aceeași direcție cu mine, nu vreau bani pentru cursă, oricum merg spre casă. Am parcat mașina, opresc motorul, ce linișteee, ies din mașină și privesc din nou cerul, e la fel de senin. Mă duc la somn, ne vedem mâine în același loc, Untold, casa bucuriei. Cu drag, Stelian Feurdean, un transportator de persoane, destine și povești. Pe scurt, un taximetrist”.
