Indemnizațiile pentru mame, plafonate la cel mult 1.800 de euro pe lună

by Dana B.

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu spune că Guvernul va „intra cu celeritate” şi în indemnizaţiile pentru creşterea copilului, astfel încât acestea să fie plafonate la un maximum de 1.800 de euro pe lună. În aproximativ două săptămâni va fi adoptată o OUG prin care să se reglementeze această chestiune.

Vom intra cu celeritate şi în aceste indemnizaţii. S-au lucrat deja toate variantele, am ajuns la varianta finală, în sensul că vom plafona indemnizaţia la maxim cât există în Europa la ora actuală, adică 1.800 de euro, cât are Germania. Peste 1.800 de euro nu mai poate să ia nimeni”, a spus ministrul Muncii, întrebată la Antena 3 despre indemnizaţiile pentru creşterea copilului, relatează News.ro.

În maxim două săptămâni vom avea proiectul de OUG”, a adăugat ea.

Ministrul Muncii spunea pe 28 mai, că, imediat după ce intră în vigoare Legea salarizării, va veni cu proiectul prin care va fi stabilit din nou un plafon pentru indemnizaţia de creştere a copilului, ea spunând că, de exemplu, dacă argentinianul Lionel Messi ar veni să joace la o echipă din România pentru un salariu de 30 de milioane euro şi ar avea un copil, statul român ar putea fi nevoit să îi plătească acestuia o indemnizaţie lunară de aproximativ 28 de milioane de euro.

Olguţa Vasilescu a susţinut necesitatea introducerii unui plafon pentru această indemnizaţie. Ea a spus că sunt în lucru trei variante şi că se analizează introducerea unui plafon situat între 5.000 şi 10.000 de lei.

Ministrul Muncii a prezentat şi cuantumul celor mai mari 12 indemnizaţii aflate în plată, de peste 40.000 de lei, cea mai mare fiind de peste 159.000 de lei.

De la lună la lună cresc aceste sume, pentru că au prins care e ideea şi încep să facă tot felul de jonglerii”, a mai afirmat Olguţa Vasilescu, ea precizând că au fost cazuri în care s-a constatat că unele sume sunt necuvenite.

 

Sursa: digi24.ro

Facebook Comments