Așa cum ne-a obișnuit în ultimii 13 ani, administrația Falcă este foarte activă atunci când face planuri și promisiuni, în schimb eșuează lamentabil când trebuie să ducă la bun sfârșit vreun proiect. Recentele anunțuri cu privire la proiectarea unor noi parcuri ar trebui să ne bucure, însă ele se suprapun cu starea dezastruoasă a spațiilor verzi (parcuri și locuri de joacă) deja existente.
În luna mai a anului curent, USR Arad a semnalat Primăriei situația și i-a solicitat curățenia zilnică a parcurilor și a locurilor de joacă din cartiere, așa cum prevede bugetul local dar și să implementeze un sistem de pază cu dare în gestiune. Aminteam atunci că au fost alocați 700.000 de lei pentru pază permanentă, în perioada ianuarie – decembrie 2017 a următoarelor spații: Parcul Eminescu, Parcul Copiilor Tara Piticilor, Parcul 23 August, Parcul Reconcilierii, Parcul Europa, Parcul Copiilor Aventura Voinicilor, Zona de agrement Padurice precum și Parcul Padurice (Lac).
Trei luni mai târziu, situația nu s-a schimbat deloc. Propunerea USR a fost ignorată de către administrație, iar parcurile sunt la fel. Atât cel de la Podgoria, locul de joacă din spatele Consiliului Județean, precum și parcul de pe mal de la Maranata, zone foarte frecventate de către copii, sunt insalubre dar și un real pericol pentru cei mici. Uniunea Salvați România consideră că înainte de a se lansa în noi planuri și a cheltui bani pentru studii de fezabilitate, Primăria are obligația de a asigura condiții minime de curățenie și securitate pentru cei mai mici dintre arădeni.
Sergiu Vlad : „Toată lumea începe să-și dea seama că administrația locală face lucrurile de mântuială. Calitatea serviciilor publice oferite arădenilor lasă de dorit, de la salubrizare la căldură, de la investițiile în infrastructură la spații verzi. USR a avansat soluții în urma cu câteva luni, însă nu a fost nicio reacție. Arădenii nu pot merge în parc fără să vadă un leagăn rupt sau o bancă distrusă. Primăria plătește servicii de pază degeaba! Oricum, cu sau fără pază, este de datoria administrației locale să repare stricăciunile. Nu se poate să ai locuri de joacă dărăpănate și parcuri neîngrijite și tu ca primar să te lauzi că investești în dezvoltare!”