Cea de-a XVII-a ediţie a Paradei Clătitelor se va desfăşura în staţiunea Moneasa, în zilele de 29 şi 30 iulie. Primăria Moneasa a pregătit pentru publicul prezent un program aparte.
În faţa publicului vor evolua: ansambul Cununiţa, Mile Povan, Ioana şi Dragoş Pricop, Petrică şi Ramona Viţa, Fraţii Petreuş, Formaţia Today şi Raoul. Clătitele se vor prepara pe loc, la mai multe standuri, şi vor satisface, mai mult ca sigur, toate gusturile. Muzica bună, clătitele gustoase dar şi alte surprize pregătite de autorităţile din Moneasa vor compune o nouă ediţie a Paradei Clătitelor.
“Aşteptăm ca arădenii şi nu numai să vină în număr cât mai mare la acest eveniment, aşa cum au făcut-o în fiecare an. Avem un program artistic diversificat care va face ca cei prezenţi să se simtă bine pe parcursul celor două zile. Clătitele, vor fi la loc de cinste, iar publicul prezent se va putea delecta cu diferite sortimente. Îi invităm, aşadar, pe toţi cei care doresc să petreacă un sfârşit de săptămână agreabil să vină la acest eveniment de tradiţie al judeţului Arad”, a spus Ioan Nuţu Herbei, primarul comunei Moneasa.