Numărul persoanelor care suferă de foame, din nou în creștere la nivel mondial

by Dana B.

Numărul persoanelor care suferă de foame este din nou în creștere la nivel mondial, „ani de progres în domeniu fiind anulați”, a avertizat luni Organizația pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite (ONU), relatează DPA.

„Numărul persoanelor care suferă de foame în lume a crescut din 2015, anulând ani de progres”, a declarat luni directorul general al FAO, Jose Graziano da Silva, în fața reprezentanților statelor membre care participă la conferința sa bienală.

În urmă cu doi ani, FAO a calculat că 795 de milioane din lume — circa unul din nouă oameni — nu se pot hrăni suficient. Pe de altă parte, organizația a salutat cu acel prilej reducerea ratei foametei în țările în curs de dezvoltare de la 23,3% în anii 1990-92, la 12,9% în perioada 2014-16.

Un purtător de cuvânt al FAO a declarat că noile cifre privind situația mondială a persoanelor care suferă din cauza foamei vor fi date publicității în octombrie, dar a precizat că de la fenomenul El Nino din 2015 și după conflictele din țări precum Somalia, Sudanul de Sud, Nigeria și Yemen situația globală s-a înrăutățit.

Într-un mesaj scris către FAO, Papa Francisc a acuzat aceste tendințe. „Situația mondială nu ne oferă o imagine liniștitoare. Însă nu putem rămâne doar preocupați sau, și mai rău, resemnați”, a subliniat Suveranul Pontif.

„Acest moment de dificultate evidentă trebuie să ne facă mai conștienți că foamea și malnutriția nu reprezintă doar un fenomen natural și structural în zone geografice determinate, ci rezultatul unei situații de subdezvoltare provocată de indiferența multora sau de egoismul câtorva”, a adăugat papa Francisc.

 

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments