Deputatul PSD Arad Adrian Todor afirmă că sindicaliştii din cadrul CET Arad i-au dat dreptate în ceea ce priveşte indemnizaţiile nesimţite pe care le vor primi membrii Consiliului de Administraţie ai societăţii. Mai mult, parlamentarul arădean spune că aşteaptă ca directorii CET să îşi facă publice salariile pe care le primesc. Deşi deputatul Adrian Todor solicitase public acest lucru, deocamdată tăcerea suspectă domină instituţia subordonată administraţiei Falcă.
„Sindicatul Liber Independent «TERMOELECTRICA» din cadrul C.E.T. Arad a confirmat ceea ce spuneam acum două săptămâni, anume că membrii CA ai CET Hidrocarburi vor avea indemnizaţii mărite substanţial. La acea vreme am fost atacat de conducerea societăţii, însă acum s-a dovedit că toate criticile mele erau îndreptăţite. Ce mai pot spune acum cei din conducere, în condiţiile în care chiar sindicaliştii societăţii demască neregulile din interior şi confirmă ceea ce spuneam eu. Sindicatul anunţa, prin intermediul unui comunicat de presă, faptul că CET Hidrocarburi S.A. Arad are înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului Arad drept activitate principală producţia de energie electrică, deşi nu produce deloc energie electrică, neavând astfel bază legală pentru plata indemnizaţiilor către membrii Consiliului de Administraţie. Aşadar, pe lângă faptul că indemnizaţiile au fost majorate, acest fapt s-a realizat ilegal. Repet, acest lucru este susţinut din interiorul societăţii. În altă ordine de idei, reiau apelul făcut către directorii CET de a-şi face publice salariile pe care le încasează. Am solicitat acest lucru în urmă cu o săptămână, dar deocamdată nu am primit niciun răspuns, semn că directorii respectivi se cred șefi la firme private, nu la societăți susținute cu subvenții din bani publici. Nu înţeleg de ce aceste persoane ascund sumele pe care le primesc, în condiţiile în care sunt plătite din banii arădenilor”, afirmă Adrian Todor, deputat PSD Arad.