Eroii sunt eroi și nu mor niciodată, însă cum astăzi este ziua lor, Ziua Eroilor, o să mă opresc asupra ultimei emoții legate de cei mai recenți eroi… cei de la Revoluția din 1989, care au făcut ca Aradul să fie cel de-al doilea oraș din România care s-a ridicat împotriva dictaturii comuniste.
Arad, 21 decembrie, orele 10.00: “La sosirea în piața Comitetului Județean de Partid, numărul manifestanților se ridica la câteva mii. În jurul clădirii era deja instalat un cordon de apărare format din militari în față, cu arme și baionete în poziție de luptă, iar în spatele lor erau luptătorii din G.P., milițieni și trupele de securitate, pompieri și 28 de blindate. Manifestanții s-au oprit la mijlocul pieței, pe aliniamentul liniei de tramvai, strigând lozinci anticomuniste…”
De ce îmi sunt astăzi atât de vii în amintire? Cum nu mai departe de acum cinci zile ne-am putut bucura de Noaptea Muzeelor nu aș fi putut rata cu niciun preț o nouă vizită la Muzeul din Arad, și asta nu pentru că nu l-aș cunoaște mai gata pe de rost cu fiecare părticică de trecut adusă în prezent prin exponatele lui, ci pentru a “fura” din emoția cu totul aparte a ceea ce face cuprinderea Nopții Muzeelor. Cine a fost știe despre ce vorbesc! Recunosc, în funcție de starea avută sau de interes zăbovesc mai mult sau mai puțin în diferite încăperi. De exemplu, anul acesta, cum se apropie Centenarul, am stat peste măsura obișnuită în tot ceea ce a însemnat încăperea legată de 1918, însă, constanta fiecărei vizite este, categoric, locul legat de Revoluția din ’89…
Nu știu alții cum sunt, însă pentru mine colțișorul acela este atât de prezent încât emoția dă năvală cum știe mai bine localizându-se în tot ce înseamnă nod în gât, piele de găină și chiar lacrimi. Zăbovești, le citești numele, îi privești și realizezi că dintre ramele ce le străjuiește chipurile sunt cu mult mai vii decât mulți dintre noi… Și te desprinzi, cumva rușinat, și te îndrepți spre peretele cu imagini de atunci care inundă efectiv valuri de trăiri și amintiri prin simpla lor privire, chiar dacă tu personal ai trăit Revoluția în alt colț de țară. Stai, stai, privești și cu cât te cufunzi mai mult printre chipuri intri în starea lor, starea Revoluției din ’89 pe care dacă ai trăit-o nu poți decât să o porți în veșnicia personală a amintirilor care te-au format ca om și care chiar ți-au dat un sens.
Eh, în toată starea asta, ceva a reușit să mă smulgă! O familie cu copii și nepoți s-a apropiat căutând în mod expres o poză, iar atunci când au găsit-o…îl văd pe decanul de vârstă al grupului indicând un anume loc zicând: „Uite, bunicule, aici în zona asta am fost eu la Revoluție!” (….)
Și fără să vrei vizualizezi momentul când nepotul de acum va veni peste ani și ani cu propriii nepoți în fața aceleiași poze și va spune: „Uite, aici, în zona asta a fost bunicul la Revoluție!”
Eroii nu mor niciodată, iar astăzi, în ziua cinstirii lor nu facem altceva decât să-i readucem în prezentul nostru, să înălțăm o rugăciune, să le mulțumim, iar într-un final să zicem CINSTE LOR!
Și pentru a da și o formă vizuală emoției furate dintr-un colț de muzeu, în Noaptea Muzeelor, vă invit la o plimbare virtuală în vremea lui ’89 prin frânturile de Revoluție surprinse în pozele de aici, încercând a da oarecum mâna cu timpul fără de timp al zilelor lui final de decembre ’89…
