Finala Cupei României, UTA – Viitorul, în direct pe Sport.ro!

by Sorin Haut

După ce a ratat intrarea în finala Ligii Elitelor, UTA Under 19 – în calitate de deţinătoare a trofeului – se află în faţa unei alte „provocări”. Sâmbătă, 27 mai, ora 17, în direct pe Sport.ro, are loc finala Cupei României Under 19, unde UTA va înfrunta FC Viitorul Constanţa, într-un meci în care antrenorii Dan Oprescu şi Cristi Păcurar vor avea la dispoziţie tot lotul, mai ales că echipa mare are etapă liberă în Liga a II-a.
Partida se dispută în deschiderea finalei Cupei României, confruntare care opune echipele Astra Giurgiu şi FC Voluntari (ora 20,45, în direct pe Sport.ro). Ambele finale se joacă pe stadionul “Ilie Oană” din Ploieşti.

Facebook Comments