Primăria Municipiului Arad informează că începând de azi, 23 mai 2017, intersecția străzilor Abatorului cu Ion Rațiu (Pădurii) este semaforizată.
Proiectul în valoare de 505.829 lei lei a presupus montarea: unui automat pentru dirijarea circulaţiei, 17 semafoare de vehicule, 10 semafoare pentru pietoni/tramvai şi biciclişti, 4 camere de video-detecţie, etc.
Până acum, circulația a fost reglementată/dirijată prin marcaje orizontale respectiv prin indicatoare de circulație. În special la orele de vârf circulația în zonă se desfășura anevoios. Un aspect extrem de periculos al amenajării inițiale îl reprezenta trecerea, prin intersecție, a liniilor de tramvai din zona mediană a str. Cocorilor pe partea dreaptă a str. Pădurii, astfel că tramvaiele care se deplasau în acest sens intrau pe traiectorie de coliziune cu vehiculele care se deplasau corect pe sensul de circulație Cocorilor – Pădurii, rezultând numeroase incidente în trafic.
Montarea semafoarelor în intersecția străzilor Abatorului cu Ion Rațiu (Pădurii) a fost necesară în vederea creşterii fluenței, siguranței circulației și confortului participanților la trafic.