Victoria Nădlac este vicecampioana României la volei speranțe

by webeditor

Zilele acestea au avut loc Campionatele Naționale de Volei, categoria speranțe, turneu ce a fost găzduit de orașul Lugoj, fiind una din echipele calificate.

Speranțele noastre, ale arădenilor, s-au numit CS Victoria Nădlac, echipă ajutată de primarul orașului, Ioan Radu Mărginean, și condusă, din punct de vedere tehnic, de Dorin Vărșăndan, un adevărat șlefuitor de talente.

Dacă ieri am asistat la semifinala pe care arădencele au câștigat-o în detrimentul bucureștencelor de la Dinamo, astăzi, într-o sală cu peste 500 de spectatori, pe care la Arad îi vezi doar la evenimentele politice marca Falcă din Sala Polivalentă, fetele noastre au intrat timorate în joc.

Patimile foarte mari au fost în tribune, părinții ambelor echipe au ținut isonul galeriilor, unde l-am zărit și pe primarul nădlăcan. Meciul a fost pierdut de fetele din Nădlac, probabil presiunea momentului și-a spus cuvântul dar performanța nu este de uitat. CS Victoria Nădlac a ajuns vicecampioana României la volei speranțe, după un meci pierdut în fața gazdelor, CSS Lugoj, scor 3-0, o speranță viitoare pentru voleiul arădean care se zbate între mediocritate și penibil.

”Este vorba de muncă și implicare în a ține o echipă. Pe lângă banii Primăriei Nădlac am fost ajutat de numeroși sponsori care au dorit să se implice în acest proiect” a declarat Ioan Radu Mărginean, primarul orașului Nădlac.

Felicitări pentru fete, echipa tehnică, sponsori, administrație și părinți, așa se face performanță! (sportularadean.ro)

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate