Tot mai mulţi arădeni au postat, în ultimele zile, pe reţelele de socializare fotografii din municipiul Arad în care gunoialele par a face legea. Coşurile de gunoi stradal sunt pline, unele revărsate pe trotuar.
Vina o poartă administraţia condusă de Gheorghe Falcă, cel care este, cel puţin momentan, „prins” cu alte probleme decât cele ale arădenilor.
Din informaţiile noastre, contractul dintre Primăria Arad şi societatea care se ocupa de salubrizarea stradală (măturat stradal) a expirat. Acesta este motivul gunoaielor şi a mirosului pestilenţial de pe străzile municipiului Arad. În curs este o licitaţie care ar urma să fie finalizată în perioada următoare.
Contactaţi telefonic, reprezentanţii Primăriei Arad nu au reuşit, după aproape o oră şi jumătate, să ne dea un răspuns. Viceprimarul Bibarţ e într-o şedinţă, iar locţiitorul purtătorului de cuvânt nu ne-a mai contactat cu răspunsul la solicitarea noastră.
De asemenea, l-am contactat telefonic pe consilierul PNL Lucian Riviş Tipei, cel care era, la rândul lui într-o întâlnire şi ne-a răspuns sec: „E treaba Executivului, a Primăriei, ei vă pot da un răspuns”. De dat nu l-au mai dat, ne-au pus pe „aşteptare”.
Interesant este că informaţiile pe surse le-am obţinut în doar câteva zeci de secunde, însă nu şi răspunsul oficial al primăriei condusă de Gheorghe Falcă.