Urmare a comunicatului de presă semnat de domnul Adrian Todor, referitor la demersurile făcute de Consiliul Judeţean Arad în vederea atragerii de operatori de zbor pe Aeroportul Internațional Arad, Consiliul Judeţean Arad face următoarele precizări:
I-am transmis domnului Adrian Todor TOATE elementele solicitate care intră sub incidența legii privind liberul acces la informatiile de interes public. Redăm, mai jos, informaţiile transmise domnului Adrian Todor şi pe care acesta susţine că am fi refuzat să i le punem la dispoziţie:
„Conducerea Consiliului Judeţean Arad asistă conducerea Aeroportului Internaţional Arad în negocierile cu companii aviatice şi în negocierile cu companii internaţionale specializate în dezvoltarea de noi rute aeriene;
– Consiliul Judeţean Arad a hotărât achiziţionarea unui număr de 3 microbuze care vor funcţiona în regim shuttle bus şi vor deservi Aeroportul Internaţional Arad;
– Direcţia Comunicare şi Strategii din cadrul Consiliului Judeţean Arad asistă biroul de Marketing al Aeroportului Internaţional Arad în realizarea materialelor de prezentare a Aeroportului;
– Consiliul Judeţean Arad a promovat, în parteneriat cu conducerea Aeroportului Internaţional Arad, oferta Aeroportului la Târgul Naţional de Turism al României;
– conducerea Consiliului Judeţean Arad a transmis unui număr de 400 de companii de zbor europene prezentarea Aeroportului Internaţional Arad;
– corespondenţa Consiliului Judeţean Arad cu companiile aviatice europene nu face obiectul reglementărilor Legii 544/2001”.
„Precizăm că potrivit art. 12, alin.(1), lit. c) din Legea 544/2001, „se exceptează de la accesul liber al cetăţenilor informaţiile privind activităţile comerciale sau financiare, dacă publicitatea acestora aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală ori industrială precum şi principiului concurenţei loiale, potrivit legii”.
Consiliul Judeţean Arad continuă negocierile cu companii din ţară şi străinătate pentru includerea Aeroportului Internaţional Arad în portofoliul lor. Termenii negocierilor cu aceste companii nu pot fi încadraţi în categoria informaţiilor de interes public, întrucât ar putea afecta principiul concurenţei loiale“, se arată într-un comunicat al CJA.