Guvernul amână, din nou, până la finalul lui 2017, acordarea unor drepturile salariale şi de altă natură de care ar trebui să beneficieze personalul din sectorul bugetar, precum premii, tichete cadou, tichete de masă, vouchere de vacanţă etc, potrivit unui proiect de Ordonanţă de Urgenţă publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice (MFP), transmite Agerpres. De asemenea, sunt amânate acordarea de tichete de creşă şi grădiniţă şi a ajutorului de 500 de euro pentru educaţia fiecărui copil.
„Se propune extinderea aplicării şi pe perioada 1 martie – 31 decembrie 2017 a unora dintre măsurile aprobate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016”, se menţionează în proiectul citat.
Totodată, potrivit proiectului citat, „se propune ca începând cu 1 martie 2017 drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar să se menţină la nivelul în plată stabilit pentru luna februarie 2017. Salariile stabilite pentru luna februarie 2017 includ majorările salariale aprobate prin Legea nr. 250/2016 pentru personalul din învăţământ, sănătate şi asistenţă socială, precum şi majorările salariale aprobate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 2/2017 pentru personalul din administraţia locală şi personalul din instituţiile publice de spectacole sau concerte”, se mai arată în proiect.
Pe de altă parte, însă, personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor beneficiază, începând cu luna august, de plata celei de-a doua tranşe de 50% din cuantumul sumei compensatorii corespunzătoare soldei de merit/salariului de merit în plată la nivelul anului 2009, conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, cu modificările şi completările ulterioare, se subliniază în documentul citat.
Guvernul amână, din nou, acordarea de tichete pentru creşe şi grădiniţe şi a ajutorului în valoare de 500 de euro prevăzut de Legea educaţiei naţionale pentru fiecare copil, până în 2018, potrivit unui proiect de Ordonanţă de Urgenţă publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice.
Articolul 27, alin (6) din Lega educaţiei naţionale prevede că „statul sprijină educaţia timpurie, ca parte componentă a învăţării pe tot parcursul vieţii, prin acordarea unor cupoane sociale. Acestea vor fi acordate în scop educaţional, conform legislaţiei în domeniul asistenţei sociale, în funcţie de veniturile familiei, din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale”.
La rândul său, art. 356 din aceeaşi Lege prevede că „statul sprijină dreptul la învăţare pe tot parcursul vieţii prin acordarea sumei reprezentând echivalentul în lei a 500 euro, calculat la cursul de schimb leu/euro comunicat de Banca Naţională a României şi valabil la data plăţii, fiecărui copil cetăţean român, la naşterea acestuia. Suma este acordată în scop educaţional în beneficiul titularului, din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale”.
Contribuţia la Pilonul II de pensii, îngheţată
În plus, Guvernul îngheaţă contribuţia la Pilonul II la 5,1% pentru 2017 şi promite majorarea la 6% din 2018.
„Se propune extinderea aplicării şi pe perioada 1 martie – 31 decembrie 2017 a unora dintre măsurile aprobate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 care vizează (…) menţinerea cotei de contribuţie la fondul de pensii la nivelul prevăzut pentru anul 2016”, se menţionează în proiectul citat.
Sursa: evz.ro