Val de îmbolnăviri cu rujeolă, la doi pași de Arad

by Andreea Radu

Medicii de la Spitalul de Boli Infecțioase ”Victor Babeș” din Timișoara susțin că valul de îmbolnăviri cu rujeolă ar putea crește, întrucât în luna decembrie au fost internați 124 de copii cu această boală, iar în primele trei zile ale noului an au fost deja internați 30 de pacienți, cel mai mic având șase săptămâni, conform agerpres.ro.

”În anul 2016 am avut 364 de internări cu diagnosticul de rujeolă, dintre care în luna decembrie au fost 124 de cazuri. La ora actuală avem 30 de pacienți internați cu suspiciune de rujeolă, sunt cazuri noi, internate în anul nou. Au crescut mult în luna decembrie. Încă nu știm care va fi evoluția, trendul este ridicat. Dacă în primele zile ale lunii ianuarie avem deja 30 de pacienți, până la finele lunii nu se știe câți vor fi”, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, dr. Virgil Musta, purtător de cuvânt al Spitalului de Boli Infecțioase ”Victor Babeș” din Timișoara.

Potrivit medicului, internații au vârste între șase săptămâni și 10 ani, nou-născutul contaminându-se de la mamă.

”În mod normal, dacă mama a fost bolnavă sau a fost vaccinată, copilul primește imunitate de la mamă până în luna a șasea. Întâmplarea a făcut că mama nu a avut rujeolă până acum, ci a făcut boala imediat după ce a născut. (…). Până la vârsta de șase luni, copilul are imunitatea de la mamă”, a completat Virgil Musta.

Medicul spune că vaccinul antirujeolic se făcea la vârsta de 13 luni, dar Ministerul Sănătății a schimbat protocolul iar acum acest vaccin se face la vârsta de 11 luni.

”Am avut și cazuri cu complicații la copii, dar acum nu avem internate cazuri cu complicații. Pot fi complicații cu pneumonii, cu supra-infecții bacteriene, otite, angine bacteriene. Sunt două complicații foarte severe la rujeolă, encefalita și pneumonia dată de virus. La ora actuală nu avem copii cu așa ceva. Dacă evoluția e bună stau în spital până într-o săptămână, cât timp simptomatologia este foarte intensă”, a detaliat dr. Virgil Musta.

Cele mai multe cazuri de rujeolă au fost înregistrate în judeţele Arad (462) Caraş-Severin (345), Timiş (296), Mureş (256), Bistriţa-Năsăud (129) şi Dolj (110), potrivit Centrului Naţional de Prevenire şi Control al Bolilor Transmisibile.

Facebook Comments