(VIDEO) Porc uriaș, de jumătate de tonă, crescut de o familie din Arad

by Andreea Radu

Un porc de peste 500 de kilograme e vedetă în județul Arad. Proprietarul său nu a aşteptat să îngraşe animalul „în Ajun”, ci l-a pregătit pe tot parcursul anului. Din păcate însă, porcul va fi sacrificat, anul acesta, de Crăciun.

Porcul „Șony” face parte din rasa Duroc şi a ajuns să cântărească aproape jumătate de tonă. Mai mult, acesta are și o lungime impresionantă, astfel dacă s-ar ridica în picioare, ar avea peste doi metri. Animalul a crescut în gospodăria familiei Goran din localitatea Fiscut, unde mănâncă zilnic peste 15 kilograme de cereale.

Specialiştii spun că rasa Duroc a fost creată în secolul al XIX-lea în Statele Unite, iar acești porci pot cântări până la 350 de kilograme. Cu toate aceste, Șony a întrecut orice așteptări şi a ajuns la o greutate de peste jumătate de tonă.

Aceasta este a treia generație de porci imenși pe care familia Goran a reușit s-o crească. Fiecare dintre uriași a cântărit peste 440 de kilograme. Gospodarii spun că porcul a crescut neașteptat de mult pentru că a fost hrănit doar cu grâu și porumb din bătătură.

Șony va fi sacrificat, anul acesta, de Crăciun.

Sursa: b1.ro
Foto: Libertatea.ro
Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate