Consilierul municipal independent Marin Lupaș este uimit că în problema organizării unei licitații pentru colectarea gunoiului menajer, nimeni nu a cerut oficial un punct de vedere de la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară – Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor.
„Explicația oficială este că nu avem o licitație validă din cauza unor întârzieri în activitatea ADI Deșeuri. Este ciudat în acest context că cei de la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară nu au fost convocați în ședințele CLM să dea explicații consilierilor și opiniei publice din Arad. Vreau să cred că este o greșeală și nu există cineva care protejează acei oameni care conduc ADI. Sper că această entitate dorește să fie parte a soluției și nu parte a problemei”, a declarat consilierul independent.
Problema gunoiului nu este rezolvată
„Consider că soluția de compromis, de prelungire a contractului actualului operator privat, nu este suficientă și nu putem considera problema rezolvată. Autoritățile locale trebuie să dovedească interes și implicare pentru soluționarea problemei. Nu aș vrea să ajungem din nou într-o situație de criză și să luăm decizii în grabă sau la limita legalității”, subliniază Lupaș. „Atrag atenția că soluția identificată de administrația locală, cu care am fost și eu de acord, este totuși interpretabilă din punct de vedere juridic și nu vreau să mă gândesc la situația în care proiectul de hotărâre ar putea fi anulat. De aceea am adresat un set de întrebări către ADI Deșeuri pentru a afla punctul lor de vedere și pentru a vedea ce putem face în viitorul apropiat”, a concluzionat consilierul.