PRIME DE 500 DE LEI PENTRU ȘOMERII CARE SE ANGAJEAZĂ ȘI DE 12.500 PENTRU CEI CARE ÎȘI SCHIMBĂ DOMICILIUL PENTRU A SE ANGAJA

by Dana B.

Premierul Dacian Cioloș spune că Guvernul a aprobat stimulente și măsuri care vor duce la crearea de locuri de muncă, precizând că este pentru prima dată când fondurile europene și fondurile din bugetul țării sunt direcționate coerent pentru a avea un impact real în piață și în viața oamenilor.

„Am aprobat azi în guvern un pachet de măsuri care vine în sprijinul persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, angajatorilor, dar și românilor din străinătate care vor să lucreze în țară. Sunt stimulente și măsuri corelate care vor duce la crearea de locuri de muncă și vin cu un sprijin concret pentru categoriile vulnerabile. De exemplu, propunem un sprijin financiar consistent pentru cei care angajează șomeri, dar și pentru șomerii care își găsesc loc de muncă departe de casă. În plus, programele de ocupare vor ținti și grupuri vulnerabile — identificate deja prin Pachetul Anti-sărăcie — precum tinerii care nu au loc de muncă și nici nu urmează vreo formă de învățământ sau de formare profesională. Toate acestea, într-un cadru care îmbină, pentru prima dată, fondurile europene și fondurile din bugetul țării, direcționate coerent pentru a avea un impact real în piață și în viața oamenilor”, a scris premierul Cioloș, miercuri, pe Facebook.

Guvernul a adoptat, miercuri, o ordonanță de urgență care cuprinde o serie de măsuri pentru combaterea șomajului și stimularea ocupării locurilor de muncă de către categoriile vulnerabile, a anunțat ministrul Muncii, Dragoș Pîslaru, într-un briefing la Palatul Victoria.

„În mod direct, în cadrul ordonanței, din punct de vedere tehnic, introducem o primă de activare de 500 de lei pentru orice șomer de lungă durată indemnizat cu VMG (venitul minim garantat — n.r.) care își semnează un contract de muncă”, a precizat ministrul, adăugând că, pentru a beneficia de acești bani, persoana respectivă trebuie să rămână angajată minimum 3 luni la același angajator.

Pîslaru a mai anunțat că în cadrul ordonanței adoptate de Guvern să regăsește și un așa-numit pachet de mobilitate, care presupune acordarea de sprijin de la stat atât pentru navetă, cât și pentru relocare dintr-o zonă în alta a țării.

„Introducem în premieră și redefinim conceptul de sprijin pentru navetă. Discutăm de o primă de încadrare care permite ca orice om din această țară care dorește să se angajeze, fiind în șomaj, la mai mult de 15 km de domiciliu său să beneficieze de o subvenție de 0,5 lei pe kilometru, plafonată la 55 de lei pe zi, care să îi permită să se ducă și să lucreze la distanță față de domiciliu”, a explicat Dragoș Pîslaru.

El a arătat că, în cazul în care un investitor dorește să deschidă o afacere într-o zonă defavorizată, dar nu găsește forță de muncă specializată, poate angaja șomeri, care vor primi de la stat o primă de instalare de 12.500 de lei în două tranșe: 50% în momentul semnării contractului și cealaltă jumătate după expirarea perioadei de 12 luni de la angajare.

„O schimbare radicală este că încurajăm deplasarea familiilor. Dacă persoana care își găsește un loc de muncă mai departe de 50 de km de domiciliul actual își ia un membru actual al familiei — soț, soție, copii — va beneficia în plus de o subvenție de 3.000 de lei”, a adăugat ministrul Muncii.

Potrivit acestuia, vor acordate subvenții și pentru angajator, urmând a fi ridicate plafoanele existente la un nivel nou, de 900 de lei, și lărgită baza de aplicare.

Prima de instalare este valabilă și pentru românii din Diaspora care vor să revină și să lucreze în țară.

El a precizat că măsurile prevăzute prin ordonanța de urgență adoptată miercuri de Guvern vor fi implementate de la 1 decembrie 2016.

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate