MAE RESPINGE FERM INFORMAŢIILE PRIVIND ARMELE NUCLEARE

by Florian Popa

Ministerul Afacerilor Externe a respins joi informațiile potrivit cărora Statele Unite ale Americii ar fi început transferul de arme nucleare staționate în Turcia spre România.

„Ministerul Afacerilor Externe respinge ferm aceste informații”, a precizat MAE, într-un răspuns la solicitarea AGERPRES.

EurActiv.com a scris joi, citând două surse independente, că SUA au început transferul de arme nucleare staționate în Turcia spre România, pe fondul deteriorării relațiilor dintre Washington și Ankara.

Potrivit uneia din surse, transferul pune numeroase probleme din punct de vedere tehnic și politic. ‘Nu este simplu să muți 20 de focoase’, a declarat sursa, sub rezerva anonimatului.

O altă sursă a declarat pentru EurActiv.com că relațiile dintre SUA și Turcia s-au deteriorat în așa măsură în urma tentativei de puci din luna iulie încât Washingtonul nu mai are încredere în Ankara pentru a găzdui aceste arme. Armele americane sunt în curs de a fi transferate la baza aeriană de la Deveselu din România, a afirmat sursa.

Potrivit unei relatări recente a Simson Center, circa 50 de arme nucleare tactice au fost staționate din perioada Războiului Rece la baza aeriană de la Incirlik, situată la aproximativ 100 km de granița cu Siria.

În timpul puciului eșuat, la Incirlik a fost tăiată furnizarea de electricitate, iar guvernul turc a interzis avioanelor americane să mai decoleze sau să aterizeze.

În cele din urmă, comandantul bazei a fost arestat și acuzat de implicare în puci. În ce măsură SUA ar fi putut menține controlul asupra acestor arme în eventualitatea unui conflict civil prelungit în Turcia este o întrebare fără răspuns, mai scrie Simson Center.

La baza de la Deveselu, situată în apropiere de Caracal, a fost amplasat un scut antirachetă american, ceea ce a înfuriat Rusia, scrie portalul EurActiv.

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments