Un bărbat cultivă în grădina sa din orașul arădean Curtici peste 40 de soiuri de tomate provenind din toate colțurile lumii, produsele sale atrăgând privirile atât pe mesele piețelor din Arad, unde obișnuiește să își desfacă produsele, cât și la Festivalul Părădăicilor de la Macea.
„Am un frate marinar, care mi-a adus de-a lungul anilor, din porturile pe unde a colindat, pe mările și oceanele lumii, diverse semințe de tomate”, a declarat, pentru AGERPRES, Mircea Tunaru.
Potrivit acestuia, acum oferă spre vânzare roșii „gogoșar” de culoare galbenă sau roșie, roșii galbene, albe sau negre, cu gust de ananas, unele dintre acestea cu forme deosebite și cu denumiri exotice, dar și roșii tradiționale, Curticiul fiind de altfel vestit pentru calitatea tomatelor care se cultivă aici.
„Am fost mecanic de locomotivă o viață întreagă, iar acum la pensie, m-am simțit atras de cultivarea tomatelor. Am început în urmă cu circa șase ani, cu semințe autohtone, iar mai apoi, datorită fratelui meu care mi-a adus tot felul de semințe de tomate de pe întregul mapamond, am încercat să cultiv și alte soiuri, necunoscute la noi, pe care am reușit să le aclimatizez la Curtici. Acum, numeroși arădeni care le văd în piață și se minunează de ele, cărora le ofer să deguste, sfârșesc prin a cumpăra, chiar dacă prețul lor este în jur de 10 lei kilogramul, iar în cele din urmă îmi devin clienți fideli”, a mai spus el.
De menționat că atât în orașul Curtici cât și în comuna învecinată Macea sunt numeroși cultivatori de tomate, produsele acestora fiind foarte apreciate atât ca aspect cât și ca gust, însă Mircea Tunaru este singurul dintre aceștia care cultivă o varietate atât de mare de tomate.
Sursa: agerpres.ro