Elevii romani din prima echipa au obtinut 2 medalii de aur si 4 de argint la Olimpiada Balcanica de Matematica (OBMJ) pentru Juniori, in timp ce echipa B a tarii noastre a obtinut 3 medalii de argint si 3 de bronz. Romania s-a clasat, astfel, pe locul I cu prima echipa si pe locul al IV-lea cu cea de a doua echipa.
Cea de a XX-a editie a Olimpiadei Balcanice de Matematica (OBMJ) pentru Juniori s-a desfasurat incepand cu 24 iunie 2016 la Slatina. Astazi, juriul a stabilit rezultatele finale, informeaza Societatea de Stiinte Matematice din Romania, unul dintre organizatorii evenimentului.
Concursul propriu-zis se desfasoara de-a lungul unei singure zile, iar limita de timp pentru rezolvarea subiectelor este de 4 ore si jumatate. In acest timp, elevii au de rezolvat 4 probleme, fiecare notata cu 10 puncte. Citeste aici regulamentul competitiei
Romania, in calitata de tara organizatoare a evenimentului, a avut dreptul de a aduce in concurs o a doua echipa – Romania B, al carui punctaj a fost calculat separat de cel al echipei principale. De asemenea, o echipa locala a Slatinei, numita Alutus (inscrisa neoficial in competitie), a obtinut o meritorie medalie de bronz, prin Robert Valentin Vadastreanu.
Medaliile de aur
- Denis Chirita (33 de puncte) – echipa A
- George Adrian Picu (33 de puncte) – echipa A
Medaliile de argint
- Edis Memis (31 de puncte) – echipa A
- Ioan – Andrei Nicolae (31 de puncte) – echipa A
- Alexandra Timofte (31 de puncte) – echipa A
- Nguyen Tran Bach (23 de puncte) – echipa A
- Sebastian Mihai Simon (27 de puncte) – echipa B
- Vlad Nicolae Robu (25 de puncte) – echipa B
- Paul Becsi (24 de puncte) – echipa B
Medaliile de bronz
- Amina Abu – Shanab (20 de puncte) – echipa B
- Ileana Dima (18 puncte) – echipa B
- Mircea Donciu (16 puncte) – echipa B
In clasamentul neoficial pe tari, Romania este pe primul loc, inaintea Turciei, Bulgariei si Romaniei B.
La editia din acest an a Olimpiadei Balcanice de Matematica pentru Juniori au participat elevi din 11 tari balcanice – Albania, Bosnia si Hertegovina, Bulgaria, Cipru, Grecia, Macedonia, Republica Moldova, Muntenegru, Serbia, Turcia, Romania – si 8 tari invitate – Kazahstan, Indonesia, Turkmenistan, Arabia Saudita, Filipine, Franta, Azerbaijan, Tadjikistan.
Sursa: hotnews.ro