Turneul ITF Arad Plaza Activ Trophy va avea la start patru tenismeni originari din oraşul nostru. Raul Dicu şi Dragoş Torge sunt prezenţi direct pe tabloul principal al întrecerii cu premii în valoare de 10.000 de dolari, în vreme ce Dacian Simion şi Darius Neică vor evolua pe tabloul de calificări. Toţi patru sunt posesori de wild-card şi vor concura în faţa susţinătorilor din Arad. Pentru Dicu şi Simion, ambii în vârstă de 18 ani, va fi primul turneu ITF la nivelul seniorilor. Ultimul tenismen arădean anunţat de organizatori, Dacian Simion, a început să practice tenisul la Arad acum 10 ani, având ca primi antrenori pe Ovidiu Fereştean şi Aurelia Hălmăgean.
Dicu şi Simion, debutanţi
Dacian este clasat pe locul 47 în clasamentul FRT la categoria 18 ani, respectiv locul 135 la categoria seniori, fiind în prezent legitimat la CS Tenis Prim Bucureşti, unde este antrenat de Claudiu Munteanu, antrenorul care a reuşit să îl aducă, în trecut, pe Victor Crivoi în Top 100 ATP. Turneul ITF de la Arad (4-12 iunie) debutează sâmbătă, cu meciurile din calificări, urmând ca de luni să joace pe tabloul principal.
PATRU ARĂDENI LA STARTUL TURNEULUI DE TENIS ITF DE LA “ACTIV”
Facebook Comments
previous post