Cântărețul american Prince a murit în urma unei supradoze de Fentanyl, un puternic medicament analgezic opiaceu, a anunțat joi, într-un comunicat, institutul medico-legal care a efectuat autopsia.
Ipoteza unui abuz de medicamente împotriva durerii a fost evocată la câteva ore după moartea artistului, la 21 aprilie, și mai multe elemente și mărturii au indicat de atunci spre acest scenariu, potrivit Agerpres.
La scurt timp după ce artistul a murit, au apărut primele ipoteze ale decesului. Publicația Minneapolis Star Tribune și postul de televiziune KSTP-TV anunțau, citând surse apropiate anchetei că în organismul superstarului ar fi fost găsit Percocet, un calmant care conține acetaminofen și oxicodonă, un opioid care dă dependență.
Artistul avea de asemenea și globulele roșii, periculos de scăzute, ceea ce ar indica că acesta era foarte bolnav. Cei care au examinat trupul neînsuflețit al lui Prince au refuzat să să confirme informațiile. Cauza morții artistului este încă necunoscută, autoritățile anunșând la sfârșitul lunii aprilie că rezultatele autopsiei, cât și a testelor toxicologice ar putea dura câteva săptămâni.
Cine a fost Prince?
Născut în 1958 sub numele de Prince Rogers Nelson, artistul este considerat a fi unul dintre cei mai influenți muziciani din istorie, cu o cariera ce se întinde pe patru decenii. Mama lui era cântăreață, iar tatăl, poet și pianist. Părinții au divorțat, așa că în adolescență Prince a fugit de acasă din cauza neînțelegerilor cu tatăl lui vitreg. A dovedit încă de la o vârstă fragedă că are talent. A învățat cu usurință să cânte la chitară și la pian. La doar șapte ani își compunea prima piesa, iar la 19 ani și-a lansat primul album. El a câștigat de-a lungul timpului șapte premii Grammy, un Glob de Aur si un Oscar pentru cea mai bună coloană sonoră originală pentru filmul „Purple Rain”.
Prince si-a lansat primul album, „For You”, în 1978 și a devenit un superstar internațional în 1982, cu LP-ul „1999”. În cariera sa a obținut 7 premii Grammy, iar interpretarea sa din pauza Finalei Campionatului de Fotbal American Super Bowl din 2007 a fost caracterizată drept una dintre cele mai bune performanțe live din toate timpurile. Albumele sale s-au vândut în peste 100 de milioane de exemplare. Artistul revenise în atenția publicului, în ultimele 18 luni, el a scos pe piață patru albume noi și a susținut numeroase concerte.
Prince a fost un autodidact și un artist complet: își crea, își producea și își interpreta toate piesele. În 2004, Prince și-a primit locul pe deplin meritat în Rock and Roll Hall of Fame. Atunci a fost caracterizat drept cel care a „rescris regulile jocului, îmbinând funkul negrilor cu rockul albilor”. Artistul urma să își lanseze memoriile anul viitor și avea un program artistic plin. În decembrie, anul trecut, si-a prezentat cel mai nou album, pe care îl promova intens într-un turneu în Statele Unite.
Prince s-a stins din viață, pe 21 aprilie, la vârsta de 57 de ani. El a murit în locuința sa din Chanhassen, Minnesota. În ultima perioadă, Prince a avut mai multe probleme de sănătate. O ambulanță a fost chemată la reședinta artistului din statul Minnesota, stat în care acesta s-a născut și a crescut. Ulterior, medicii de pe ambulanță au anunțat decesul acestuia.
Prince a susținut ultimul său concert în Atlanta, cu o săptămână înainte de a muri, eveniment care trebuia să aibă loc mai devreme, însă fusese reprogramat deoarece cântărețul avea gripă. În timpul concertului, artistului părea în stare bună. La scurt timp, el a început să se simtă din nou rău din cauza gripei. Avionul său privat a efectuat o aterizare de urgență în Illinois, unde artistul a fost internat timp de câteva ore. El și-a continuat ulterior drumul către locuința sa din Minnesota. Totodată, Prince își anulase mai multe concerte din cauza stării sale de sănătate.
Sursa: libertatea.ro