ACȚIUNE DE AMPLOARE A POLIȚIEI. DOSARE PENALE ȘI AMENZI DE 335.000 DE LEI

by Andreea Radu

Polițiștii de investigare a criminalității economice desfășoară în această perioadă, premergătoare Sărbătorilor Pascale, acțiuni pentru prevenirea și combaterea ilegalităților din domeniul comerțului cu produse alimentare și băuturi alcoolice.

În perioada 21-27 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad- Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu reprezentanții Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Arad, au desfășurat 21 de acțiuni pe raza județului, în vederea protejării populației împotriva actelor de comerț ilicit.

În cadrul acțiunilor desfășurate, pentru neregulile depistate, au fost aplicate 59 de sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 335.000 de lei, fiind ridicate în vederea confiscării bunuri alimentare (ouă, produse din carne) și nealimentare (articole de îmbracăminte) în valoare de peste 94.800 de lei.

Cu aceeași ocazie au fost constatate 20 de infracțiuni economice, fiind întocmite trei dosare de cercetare penală pentru evaziune fiscală.

Acțiunile polițiștilor vor continua și în perioada următoare.

Facebook Comments