Răspândirea obezităţii la nivel mondial atrage atenţia cercetătorilor, deoarece aceştia au evidenţiat pericolele la care supraponderabilitatea expune oamenii, în special femeile.
Cercetătorii britanici de la Centrul de Cercetare a Cancerului susţin că obezitatea, o afecţiune aflată în plină expansiune la nivel mondial, stă în spatele creşterii numărului de cazuri de cancer uterin, informează Gândul.
Răspândirea obezităţii la nivel mondial atrage atenţia cercetătorilor, deoarece aceştia au evidenţiat pericolele la care supraponderabilitatea expune oamenii, în special femeile.
„Creşterea numărului de cazuri de cancer uterin trage un semnal de alarmă. Nu ştim toate motivele acestei creşteri. Totuşi, aproape o treime dintre acestea sunt legate de suprapondere şi nu este de mirare că apar tot mai multe îmbolnăviri uterine, de vreme ce obezitatea câştigă teren la nivel mondial”, a explicat Jonathan Landermann, directorul Centrului Britanic de Cercetare a Cancerului.
Oamenii de ştiinţă au precizat că vor continua cercetările, pentru a identifica procesul prin care kilogramele în plus pot cauza cancerul. Descoperirile actuale arată că supraponderea creşte riscul de dezvoltare a cancerului prin producerea de hormoni şi apariţia factorilor care încurajează diviziunea celulară.
„Obezitatea este asociată diferitelor tipuri de cancer şi este unul dintre factorii decisivi în combaterea apariţiei acestei boli, după fumat”, a explicat Julie Sharp, purtător de cuvânt al centrului britanic.
Nu există măsuri garantate de prevenire a cancerului, însă menţinerea unei greutăţi corporale optime poate ajuta în acest sens, având, totodată, şi alte efecte benefice asurpa organismului uman.
Sursa: gandul.info