Preotul detașat la Spitalul de Obstretică-Ginecologie „Elena Doamna”, din Iași a ajuns să fie răspopit după ce a primit reclamații din partea conducerii instituției pentru că acesta încuraja mamele ă nu își vaccineze copiii și încerca să convingă femeile să nu mai facă avort, arată ziaruldeiasi.ro.
Preotul Răzvan Ioan Scurtu era arondat Maternității din Iași de aproximativ 13 ani, înainte de a fi oprit de la slujire și decăzut din treaptă de către oficialii Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.
„Demersul nu s-a încheiat, are dreptul să se adreseze la alte foruri. Este o sesizare din partea conducerii spitalului, s-a întrunit o comisie numită Consistoriu Eparhial, care cercetează aceste fapte”, a explicat preotul Marian Timofte, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Iaşilor.
„Am sesizat la Mitropolie anumite aspecte care ne deranjau în colaborarea cu dumnealui pe care i le-am adus la cunoştinţă. Am avut discuţii cu mamele şi le-a abordat pe tema vaccinurilor, a cardurile bancare, că nu sunt bune, că sunt lucrurile diavolului. Şi-a depăşit din atribuţiile sale şi nu a vrut să schimbe atitudinea, şi de aceea ne-am adresat superiorilor săi pe linie bisericească”, a afirmat și Cristina Dobre, managerul maternităţii.
Pârâtul Răzvan Ioan Scurtu a avut și el o reacție. Preotul s-a apărat spunând că nu a făcut nimic mai mult decât să își spună părerea atunci când i s-a cerut.
„Din punct de vedere al activităţii mele, nu pot fi acuzat în vreun fel. Ceea ce v-a spus doamna manager sau părinţii de la Mitropolie este o forţare a acuzelor, pentru că nu le puteam forţa libertatea de alegere a mamelor. Doar dacă eram întrebat le explicam poziţia, crezul şi părerea mea faţă de aceste lucruri. Nu aş fi putut să intervin în actul medical”, a mărturisit preotul.