DRUMUL DANIELEI DODEAN SPRE JOCURILE OLIMPICE TRECE PRIN HALMSTAD

by Sorin Haut

Atacurile teroriste din Turcia din ultima vreme duc la anularea sau mutarea în alte țări a mai multor evenimente sportive interne și internaționale. Printre ele se numără şi turneul preolimpic de tenis de masă, pentru calificarea la Jocurile Olimpice din acest an, care urma să se desfăşoare la Istanbul, în perioada 6-10 aprilie. Turneul a fost reprogramat pentru perioada 12-16 aprilie şi va avea loc în Halmstad, Suedia.

Printre protagoniste se numără și arădeanca Daniela Dodean Monteiro (CSM Arad – Saint Quentin, locul 69 mondial), care speră să își procure un bilet de Rio. Dodean are șanse de calificare atât la simplu cât și cu echipa, alături de Eliza Samara și Bernadette Szocs. Ultimele atentate de la Istanbul, soldate cu 5 morți și 36 de răniți, au mai anulat și competiţii de fotbal.

Facebook Comments