Cel puțin 14 persoane au murit după ce un autocar cu studenți Erasmus de diverse naționalități s-a răsturnat și s-a ciocnit cu un alt vehicul pe o autostradă în nord-estul Spaniei, au anunțat duminică serviciile de intervenție, potrivit DPA și EFE.
Accidentul s-a produs la primele ore ale dimineții în apropiere de orașul-port Tarragona.
La bordul autocarului se aflau 56 de studenți Erasmus de diverse naționalități care se întorceau de la un festival din Valencia.
Mai mulți pasageri au fost de asemenea răniți, unii fiind în stare critică.
Potrivit publicației El Mundo, din primele informații se pare că studenții din autocar proveneau din Elveția, Norvegia, Marea Britanie, Turcia, Ucraina, dar și din Barcelona.
Postul TV3 a relatat că șoferul autocarului a pierdut controlul volanului. Autocarul s-a izbit apoi de zona mediană, s-a răsturnat și s-a ciocnit cu un autovehicul de pe sens opus.
Sursa: agerpres.ro