Cel mai negru sezon din istoria recentă a baschetului feminin arădean e pe cale să se încheie pentru Univ.Goldiș ICIM. Părăsită de autoritățile locale, pentru că încă n-am auzit de vreun plan sau proiect de salvare a echipei, de sponsori, inexistenți într-un oraș tot mai cenușiu și până și chiar de suporteri, doar foarte puțini oameni mai asistând la meciurile fetelor, echipa arădeană dispută ultimele două meciuri ale sezonului în compania Universității Cluj, într-o confruntare care va stabili ocupantele locurilor 7 și 8 la finalul actualei stagiuni. Paradoxal, două dintre cele mai titrate echipe din sportul cu mingea la coș au ajuns să își dispute un meci banal de clasament.
Galben-albastrele au pierdut în dublă manșă cu CSBT Alexandria, la fel ca și studentele de pe Someș, învinse de două ori de Phoenix Galați. Cel mai probabil, ambele partide (se joacă după sistemul cel mai bun din trei) se vor disputa la Cluj-Napoca, pe 23 și 24 martie, conducerile celor două cluburi convenind acest lucru. Mult mai interesant de urmărit decât deznodământul celor două jocuri, oricum ușor de anticipat, e ce se va întâmpla din aprilie încolo cu Univ.Goldiș ICIM. Pentru că dacă lucrurile nu se mișcă rapid, din toamnă putem vorbi la trecut și de baschetul feminin.