Marc Boldiș, judoka al Victoriei Nădlac, a devenit vicecampion european la cadeți. La categoria +90 de kilograme, sportivul pregătit de Adrian Rău s-a oprit doar în finală. Altfel, finala Campionatului Național de judo rezervată categoriei sub 16 ani, desfășurată la Turnu Severin, a adus o medalie de aur pentru David Nagy. Un al cincilea titlu de campion pentru sportivul de la LPS Arad, care recent a cucerit bronzul național la sub 18 ani. Un alt rezultat bun a fost obținut de echipa Euroregiunii, medaliată cu bronz. Pe podium au urcat arădenii David Nagy, Radu Stana, Raul Lăkătus, Răzvan Szabo, Alexandru Sabău şi Robert Vlaş.
David Nagy, campion național
Judoka arădeni s-au făcut remarcați și la un turneu internaţional în Slovacia, unde au participat 430 de sprotivi, reprezentând 50 de cluburi din șapte ţări. La categoria sub 13 ani, Iustin Rus a cucerit locul doi, Rareş Bătrâna a terminat pe trei, Raul Găman a ocupat locul cinci, iar Patric Nădăban poziția a șaptea. La categoria sub 15 ani, Cristian Iurasciuc a ocupat primul loc, Denis Cucuiat locul doi, iar Eduard Gal locul cinci.