Leo Iorga trece din nou prin clipe grele. Artistul a rămas din nou fără podoapa capilară, şi asta datorită tratamentului citostatic pe care îl urmează. Leo Iorga, solistul trupei „Pact”, se luptă cu una dintre cele mai grele boli din lume, de multă vreme, iar acum starea lui de sănătate s-a înrăutăţit, însă nu se dă bătut, ba chiar continuă să urce pe scenă.
Solistul a vorbit într-un interviu pentru Antena Stars cum reuşeşte să treacă peste această perioadă grea pentru el: „Am tratament în momentul ăsta şi am apărut iarăşi în acea ipostază ca şi acum un an şi ceva adică cu pleata tunsă foarte scurt până la zero. Cel mai mare duşman al meu sunt tot eu, să nu renunţ la luptă. Sunt momente dificile, sunt momente grele. Eu practic am simţit că am fost dus de mână de fiecare dată şi inclusiv când a fost descoperită boala asta,” a spus Leo Iorga, la Antena Stars, joi (10 martie).
În perioada următoare, solistul va fi supus unei noi operaţii, cea de a patra, de când luptă cu această boală.
Sursa: click.ro