CJA GAZDUIESTE A 8-A EDITIE A SIMPOZIONULUI „ABORDAREA INTEGRALA A BOLII PARKINSON IN ECHIPA PACIENT – CADRE MEDICALE”

by Dana B.

Obiectivul evenimentelor derulate pe 10 martie la Arad (conferința de presă și simpozionul) constă în îmbunătățirea nivelului de îngrijire al pacienților cu Parkinson, prin informarea acestora, a aparținătorilor lor, a jurnaliștilor și a profesioniștilor în sănătate cu privire la implicațiile medicale, sociale și economice ale bolii Parkinson și necesitatea comunicării interdisciplinare cu scopul obținerii celor mai bune rezultate terapeutice în  cazul acestor pacienți cronici.

Asociația de Luptă împotriva Bolii Parkinson și compania de comunicare medicală Houston NPA vor organiza astăzi, 10 martie, la sediul Consiliului Județean Arad (Str. Corneliu Coposu Nr.22, etaj 2), între orele 16.30- 20.00, cea de-a opta ediție a simpozionului “Abordarea integrată a bolii Parkinson în echipa pacient – cadre medicale”, un eveniment adresat persoanelor cu boala Parkinson, familiilor lor și cadrelor medicale implicate în îngrijirea acestora!

Principalul obiectiv al conferinței constă în îmbunătățirea comunicării dintre pacienții cu boala Parkinson și cadrele medicale interesate de managementul acestei afecțiuni. La eveniment sunt invitați atât pacienții și familiile acestora, cât și cadre medicale cu specialitățile: neurologie, neurochirurgie, recuperare medicală, medicina de familie, geriatrie, psihologie și psihoterapie, nutriție și kinetoterapie, farmaciști și asistenți medicali și de farmacie.

Printre lectorii care au confirmat deja participarea la conferinţă sunt: prof.dr. Mihaela Simu- șef Clinica de Neurologie din cadrul Spitalului Județean Timișoara, coordonator științific al simpozionului, ing. Dan Răican, președintele Asociației de Luptă împotriva Bolii Parkinson (ALIBP), dr. Mirandolina Prisca, manager SCJU, dr. Liviu Boroș- neurolog, șef secție Neurologie SCJU Arad, Mariana Mariș- psihiatru, șef lucrări catedra de psihiatrie Universitatea Vasile Goldiș Arad, Dan Fărcaș- medic cardiolog, dar și pacient cu boală Parkinson, dr. Ioan Precup- Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Arad și Erika Stark- președinte Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului.  (DGASPC). “Deocamdată, boala Parkinson nu poate fi învinsă. Dar poate fi stăpânită. Iar pacientul trebuie să fie stăpânul ei. Pentru asta trebuie răbdare, perseverență și cunoaștere. Pentru a stăpâni boala, pacientul trebuie să fie informat, să-i știe punctele slabe și nu în ultimul rând să aibă un plan de luptă pe care să-l respecte cu strictețe. Nu uitați: între 7 și 10 milioane de oameni trăiesc în întreaga lume cu boala Parkinson”, a declarat ing. Dan Răican, președintele ALIBP- pacient cu boală Parkinson.

Temele de pe agenda evenimentului: Programul național de boli neurologice- servicii decontate de Casa de Asigurări, Încadrarea în grad de handicap,  Privire globală asupra bolii Parkinson, Programul educațional “Virtuți adormite”, Serviciile oferite pacienților din județul Arad de către SCJU Arad, Perspectiva psihiatrului în boala Parkinson și Rolul kinetoterapiei.

“După vreo 23 de ani de „luptă” cu domnul Parkinson am ajuns la concluzia că am două variante. Prima variantă era să rămân perseverent şi insistent şi să nu schimb nimic. A doua variantă era să produc o mică revoluţie interioară şi să mă reinventez, aducând un suflu nou în viaţa mea. Reinventarea este elementul care mi-a ameliorat calitatea vieţii şi m-a ajutat să găsesc soluția convieţuirii fericite cu domnul Parkinson. Este cea mai bună alegere a vieţii mele, pentru că m-a făcut să renasc”, a declarat medicul cardiolog din Tg.Mureș, Dan Fărcaș- pacient cu boală Parkinson, autor al primei cărți motivaționale din România pentru bolnavii cronici, “Virtuți adormite”.

Cei interesați de detalii și înscriere la eveniment pot contacta reprezentanții companiei Houston NPA

Facebook Comments