Consilierul judeţean PSD Marius Sulincean dezvăluie public faptul că primarul comunei Fântânele a fost sunat ieri de Gheorghe Falcă care i-a propus să treacă împreună cu toată organizaţia la PNL. Evident, primarul Emil Otlăcan a refuzat.
„PNL Arad face în ultima vreme o serie de gesturi disperate tocmai pentru că sunt convinşi de faptul că vor pierde preşedinţia Consiliului Judeţean Arad. În urmă cu 2 săptămâni Florin Tripa, secretarul executiv al PSD Arad îl atenţiona pe Iustin Cionca, locotenentul lui Falcă să înceteze acest joc politic greţos. La vremea respectivă acesta era încă în funcţia de consilier al preşedintelui CJA, responsabil pentru relaţia cu primarii din judeţ. Ulterior, Adrian Ţolea a dat dovadă de corectitudine şi l-a demis pe Cionca pentru faptul că s-a ocupat de manevre politice în loc să-şi îndeplinească sarcinile de servici. Disperaţi, Falcă şi Cionca sunt acum capabili să facă orice fel de promisiuni şi mai ales au tupeul să contacteze primarii PSD din judeţ cu tot felul de texte şi argumente penibile. Cred că arădenii s-au convins de mult asupra calităţii morale a celor doi indivizi care nu sunt nici pe departe „politicienii eleganţi” care încearcă să pară în spaţiul public. Normal că au primit un răspuns pe măsură de la primarul Otlăcan, dar ei tot au încercat, pentru că stilul acesta alunecos îi caracterizează din punct de vedere uman. Sunt personaje care te mint în faţă cu actele oficiale pe masă. Poate nu întîmplător timp de 10 ani comuna Fântânele nu a primit niciun ban pe capitolul cote defalcate din TVA 20% pentru echilibrarea bugetelor locale, preşedinte CJA la acea vreme fiind Nicolae Ioţcu. Nu stă în picioare nici aşa zisa rivalitate între Ioţcu şi Falcă, interesele fiind evident comune. Este singurul mod în care trupa portocalie înţelege să facă politică, prin presiuni, jocuri murdare de culise şi obstrucţionarea proiectelor constructive avansate de PSD. Îi somez şi eu, de data aceasta la pachet, să înceteze cu presiunile pentru că singurii care au de suferit în urma acestor „embargouri” sunt cetăţenii judeţului care îşi doresc o administraţie corectă şi transparentă care să lucreze în folosul lor.”-afirmă consilierul judeţean Marius Sulincean, preşedintele organizaţiei PSD Fântânele