CATEVA LEGUME CARE VINDECA ORGANISMUL DUPA PERIOADA DE IARNA

by Cristian Dobre

Urzicile, ștevia, spanacul, loboda sau leurda au reale puteri terapeutice asupra organismului privat de câteva luni de soare și hrană vie, explică nutriționistul Lygia Alexandrescu.

„Spanacul este o plantă din familia amarantaceelor și a fost cultivată pentru prima oară în Asia de sud-vest. Încă din copilărie am fost cu toții admiratori ai lui Popeye Marinarul și ne-am străduit să mâncăm spanac doar ca să fim la fel de puternici ca el. Și puterea acestui personaj de desen animat venea din cantitatea mare de fier pe care o conține spanacul. Între noi fie vorba, în anii ’30 s-a publicat o statistică eronată privind alimentele cele mai bogată în fier. Astfel, pentru spanac s-a raportat o cantitate de fier de 10 ori mai mare decât în realitate. Asta nu îl face mai puțin valoros din punct de vedere nutritiv. Spanacul conține fier, calciu, clorofilă, beta-caroten (necesar pentru formarea vitaminei A), vitamina C, B6, sodiu și potasiu”, susține nutriționistul, citat de agerpres.ro.

Sulful pe care-l conține spanacul ajută la detoxifierea ficatului iar vitamina A ajută la îmbunătățirea vederii pe timp de noapte, datorită conținutului mare de compuși flavonoizi(13), spanacul fiind un aliment anticancerigen. Fiind bogat în calciu, fier, acid folic, vitamina E și K, spanacul este numit de francezi „mătura stomacului”.

„De asemenea el este bogat și-n acid oxalic, care ajută la absorbția calciului, prevenind formarea pietrelor la rinichi. Substanțele fitochimice și clorofila pe care le conține spanacul au rol anticancerigen, de reglare hormonală și o compoziție apropiată de cea a sângelui uman. Spanacul este, așadar, un tonifiant excelent al întregului organism, însă în mod special pentru sânge, ficat și colecist. Se poate consuma în salate sau ca sote și-n ciorbe de zarzavat”, a arătat Lygia Alexandrescu.

 

Sursa: sanatos-online.ro

Facebook Comments