TOLEA DA FOC LA PNL INAINTE SA PLECE. S-A RAZBUNAT PE CIONCA SI L-A DEMIS DE LA CJA

by Cosmin Mihuta

La nici 24 de ore de la intervenţia publică a secretarului executiv al PSD Florin Tripa, care îi cerea lui Ţolea să-l demită pe Iustin Cionca din funcţia de consilier, interimarul de la CJA s-a executat. Semn că Ţolea este în căutare de noi stăpâni, aşa că execută ordine de la oricine i-ar putea găsi un loc călduţ, pe vreo listă. Cei de la PSD au profitat şi i-au ridicat mingea la fileu lui Ţolea.

Atât a şi aşteptat interimarul de la CJA, care a anunţat astăzi, într-o conferinţă de presă, că încetează colaborarea cu Iustin Cionca, dar şi cu Andrei Fuliaş, ambii angajaţi la cabinetul preşedintelui. Motvaţia lui Ţolea: după sesizările din presă a verificat şi a constatat că cei doi nu au respectat programul de lucru.

Prin această măsură, Ţolea şi-a dat încă o dată cu stângu-n dreptul. Pe de o parte, a fost nevoie ca presa să-i atragă atenţia că cei doi nu sunt la muncă, deci habar nu are ce se întâmplă în propriul cabinet. Pe de altă parte, prin decizia de astăzi, Ţolea a devenind un executant al ordinelor venite de la opoziţie. Iar dacă n-a vrut să asculte ordinele de la PSD, e o nouă dovadă că nu are nicio treabă cu politica. În al treilea rând, Ţolea l-a dat afară pe Cionca, cel care câştigase disputa în partid pentru postura de candidat la funcţia de preşedinte al CJA, în 5 iunie. Câtă minte poţi să ai să îl dai afară pe Cionca, după ce te-a învins într-o competiţie democratică ? Ce imagine îşi fac oamenii despre tine, care n-ai putut să te impui în faţa membrilor de partid, şi te răzbuni pe cel care a fost mai bun, folosindu-te de o funcţie pe care tot partidul ţi-a dat-o fiindcă n-ai câştigat-o prin votul cetăţenilor ? Nouă ne place cum acționează Adrian Țolea, fiindcă se apropie cu pași și mai repezi de finalul carierei, iar cei care ar fi avut de gând să-i mai ofere vreo funcție își vor da seama și mai repede de ce este în stare.

Nu în ultimul rând, Ţolea a făcut un ultim gest înainte de plecarea din PNL, pe care noi am anticipat-o încă de acum două luni. Țolea forțează lucrurile, sperând să fie dat afară, dar suntem convinși că cei din PNL nu vor fi atât de naivi să-i facă jocurile și-l vor lăsa să-și mai adauge singur un nou partid în tolba de traseist: Probabil, ALDE. După scandalul Compania de Apă, din care a ieșit mai șifonat ca un toreador luat în coarne de taur, Țolea și-a mai dat astăzi examenul, arătând cât de mic este într-ale politicii.

Dar cei de la PNL își merită soarta, fiindcă l-au tolerat atâția ani de zile pe Adrian Țolea, deși mulți membrii de partid aveau o părere proastă despre el, ba mai mult i-au lăsat pe mână județul. Pentru milioanele de euro pierdute de Arad în cele 7 luni de când e Țolea la putere, merită și cei de la PNL să le dea interimarul foc la partid.

Facebook Comments