UNITATEA ADMINISTRATIV-TERITORIALĂ ORAS Lipova, în calitate de beneficiar, anunţă finalizarea cu succes, a proiectului „Reabilitare și modernizare clădire pentru amenajarea unui centru naţional de informare şi promovare turistică în orașul Lipova” cod SMIS 48822, finantat prin Regio – Programul Operațional Regional 2007-2013, Axa prioritară 5 — Dezvoltarea durabilă și promovarea turismului, Domeniul major de intervenție 5.3 — ‘Promovarea potențialului turistic și crearea infrastructurii necesare, în scopul creșterii atractivității României ca destinație turistică’, Operațiunea — Crearea Centrelor Naționale de Informare și Promovare Turistică (CNIPT) și dotarea acestora, conform Contractului de Finantare incheiat cu Ministerul Dezvoltării Regionale si Administraţiei Publice, în calitate de Autoritate de Management pentru POR 2007-2013, prin Autoritatea Nationala pentru Turism în calitate de Organism Intermediar pentru POR 2007-2013
Valoarea totală a proiectului „Reabilitare și modernizare clădire pentru amenajarea unui centru naţional de informare şi promovare turistică în orașul Lipova” este de 588.559 lei.
Prin acest proiect s-a urmarit creşterea numărului de turişti din localitatea Lipova şi din zonele învecinate ca urmare a îmbunătăţirii vizibilităţii regiunii şi a creşterii accesibilităţii vizitatorilor la instrumente moderne de informare şi promovare realizate în cadrul proiectului, precum un centru de informare turistică modern, amplasat în centrul oraşului Lipova, angajarea şi instruirea de personal specializat în oferirea de servicii de informare turistică, prezentarea de materiale specifice (hărţi, pliante, CD-uri etc.) sau realizarea de programe informatice specifice turismului.
Sediul CNIPT este amplasat în centrul localităţii, la parterul unei clădiri existente aflată în proprietatea oraşului Lipova. Printre obiectivele turistice din oraşul Lipova care trebuie neapărat vizitate amintim: Biserica «Adormirea Maicii Domnului», Muzeul Oraşului Lipova, Piaţa Libertăţii, Cetatea Şoimoş, Bazarul turcesc, Podul de peste Mureş sau Mănăstirea Maria-Radna.
CNIPT este dotat cu mobilier şi aparatură specifică, dispune de materiale promoţionale specifice (pagina WEB, CD-uri informare).
CNIPT Lipova va fi integrat şi conectat la reţeaua şi baza de date naţională a CNIPT si va oferi informaţii turistice de interes general şi local prin pagina WEB turismlipova.ro, inclusiv promovarea evenimentelor locale, a hotelurilor şi pensiunilor din zonă, a atelierelor meşteşugăreşti, a agenţiilor de turism, precum şi a celorlalţi agenţi economici implicaţi în servicii turistice şi conexe.
Informaţii suplimentare se pot obţine de la Primăria orasului Lipova, strada Nicolae Balcescu nr. 26, persoana de contact Petru Cociş- Manager de proiect
Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României