Tiberiu Nițu și-a anunțat marți demisia din funcția de procuror general al României. „Cu toate că Raportul MCV validează rezultatele activității mele în fruntea Ministerului Public, la fel și datele din bilanț care vor fi făcute publice în cursul lunii martie, în condițiile în care numele meu și funcția pe care o reprezint sunt asociate în mod artificial cu o situație de natură să aibă consecințe asupra imaginii instituției pe care o conduc, am decis — ca un gest de responsabilitate și onoare — să îmi depun demisia din funcția de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție”, precizează Nițu într-un comunicat transmis presei.
El arată că săptămâna trecută a fost marcată de două evenimente importante din punct de vedere al activității Ministerului Public: publicarea Raportului MCV și lansarea în spațiul public de către unele instituții media a unor afirmații referitoare la o presupusă încălcare a legii în calitatea sa de procuror general.
„Cu referire la cel de-al doilea eveniment, constând în lansarea în spațiul public de către unele instituții media a unor afirmații referitoare la o presupusă încălcare a legii de către mine, respectiv ‘folosirea coloanei oficiale fără drept’, doresc să precizez câteva lucruri și să le reiterez pe cele deja exprimate în cursul lunilor octombrie — decembrie 2015: nu am solicitat și nu am beneficiat de coloană oficială în sensul în care această noțiune este definită prin lege; mi s-a asigurat un dispozitiv de însoțire și protecție; stabilirea unui anumit nivel de protecție pentru diverse categorii de demnitari și punerea în practică a măsurilor de protecție sunt atributul instituțiilor specializate ale statului și nu al beneficiarului protecției; măsurile de protecție asigurate procurorului general al României de către instituțiile specializate ale statului sunt proporționale cu riscurile potențiale la care acesta este expus în exercitarea anumitor atribuții de serviciu, astfel cum acestea sunt prevăzute de legislația în vigoare; în întreaga mea carieră de magistrat, precum și în funcția de procuror general, am fost permanent preocupat de respectarea legii și a normelor deontologice”, declară Tiberiu Nițu.
Nițu susține că Raportul MCV consemnează rezultatele bune pe care le-a avut în funcția de procuror general.
Sursa: agerpres.ro