Pianist și dirijor, Vlad Iftinca este singurul român de la Metropolitan Opera din New York. Vlad este mâna dreaptă a lui James Levine, dirijor, pianist şi director muzical al Operei Metropolitan de aproape 40 de ani.
La cea mai mare operă din America, Iromânul este corepetitor: cânta la pian, dirijează, rescrie partituri şi, cel mai important, este responsabil de pregătirea tinerelor talente, scrie digi24.
„Pentru mine, cel mai greu lucru a fost munca continuă, fără nici un pic de odihnă şi nivelul la care ţi se cere să fii în fiecare secundă. Eu am avut premiere şi de anul nou şi două spectacole de anul nou la care a trebuit să fiu prezent. Asta a fost cel mai greu, să te poţi menţine la acelaşi nivel tot timpul pentru că este o concurenţă imensă, foarte mulţi pianişti, foarte mulţi cântăreţi trăiesc în New York şi se zbat ca tineri să răzbată şi este foarte greu. E o lume foarte dificilă şi de asta m-am lovit, pentru că a trebuit să muncesc de zece ori mai mult decât eram obişnuit”,a spus Vlad Iftinca, conform sursei citate.
Vlad Iftinca se trage dintr-o familie de artiști din Iaşi. Mama a fost mezzo-soprană, iar tatăl, balerin. Prin urmare, toată copilăria lui a fost marcată de spectacole. Dar nu i-a fost ușor, spune acesta: „Mama a fost foarte severă cu mine şi îi mulţumesc pe această cale pentru că a creat în mine acea responsabilitate pe care aş vrea să o văd şi în generaţia tânăra de astăzi. Acea responsabilitate şi acea nemulţumire, câteodată, pentru că întotdeauna putem aspira la ceva mai bun. Nu există o limită şi nu există perfecţiune”.
Dorinţa de a învaţă a rămas intactă în toţi aceşti ani. Întâlnirile cu marii artişti nu au fost prilej de a face un „selfie”, ci de a fura meserie.
„Când am intrat la Metropolitan Opera, trăiam 18 ore pe zi în teatru. Am stat la foarte multe spectacole în culise şi am observat. L-am văzut pe Domingo cântând, Flemimng şi îi vedeam de foarte aproape. Şcoala pe care am învăţat-o, cum aceşti oameni crează momentul şi cum spun textul şi fiecare frază. Din acea experienţă, numai uitându-te la ei, am învăţat imens”, a adăugat Vlad Iftinca.
Vlad Iftinca nu este doar prim pianist al Metropolitan Opera, ci se ocupă și cu promovarea tinerelor talente.
„Traiectoria unui cântăreţ, cariera nu se poate hotărî. Depinde de foarte multe lucruri. Depinde de noroc, disciplină, de sănătate, de foarte multe lucruri. Multe cariere au fost scurte, unele au longevitate în ziua de azi, cântăreţii din păcate sunt împinşi către roluri foarte grele, la un timp foarte fraged în cariera lor şi câteodată nu e bine, întotdeauna trebuie găsită acea balanţă perfectă în cariera unui cântăreţ tânăr”, a mai spus Vlad Iftinca.
Dupa 20 de ani de când a plecat din România, Vlad Iftinca a revenit la Opera din Iaşi pentru un spectacol în regia lui Andrei Şerban. Omul care lucrează cu cei mai mari artişti ai lumii a fost copleşit de emoţiile de acasă.
Sursa: b1.ro