Simona Halep a părăsit Australian Open încă din primul tur, după 4-6, 3-6 cu Shuai Zhang și eșecul de la Melbourne ar putea să o coste scump, în ceea ce privește clasarea în ierarhiaWTA.
Sportiva din România ocupă în continuare locul al doilea în lume (5965 de puncte), după Serena Williams (9945 de puncte), potrivitclasamentului publicat la începutul acestei săptămâni.
În ultimii doi ani, Halep a ajuns până în sferturile de finală în primul Grand Slam al anului, câștigând în 2014 780 de puncte, pe care le-a și apărat în 2015. După eliminarea suferită în primul tur, rămâne cu doar 10 puncte în acest an și ar putea să cadă până pe poziția a patra, în cel mai rău caz, în funcție de rezultatele înregistrate până la finalul competiției.
Garbine Muguruza (locul 3 WTA, 5101 puncte), Agnieszka Radwanska (locul 4 WTA, 4670 de puncte) și Angelique Kerber(locul 6 WTA, 3710 puncte) sunt jucătoarele care o pot depăși pe Simona Halep.
Variantele prin care Halep pierde locul doi WTA:
1. Muguruza (Spania, 22 de ani) e principala urmăritoare. A ajuns în optimile de finală în ultimii doi ani la Australian Open (câte 240 de puncte) și are 864 de puncte în spatele Simonei Halep. Le-ar recupera și ar trece în fața ei doar dacă ajunge în semifinale, performanță răsplătită cu 1300 de puncte. E varianta cea mai probabilă, iar în acest caz sportiva noastră ar ajunge pe poziția a treia.
2. Radwanska (Polonia, 26 de ani) a ajuns tot în optimile de finală, în sezonul trecut, după ce în 2014 a jucat în semifinale la Australian Open. Are de apărat tot 240 de puncte, la fel ca Muguruza, dar are de recuperat 1295 de puncte față de Simona Halep, astfel că o poate depăși doar dacă ajunge în finală.
3. Kerber (Germania, 28 de ani) a părăsit Australian Open în primul tur, în sezonul trecut. Este pe aceeași parte de tablou cu Garbine Muguruza și s-ar întâlni în sferturi, dacă ambele vor ajunge până acolo, astfel că doar una o poate depăși pe Simona Halep. Kerber o poate depăși doar dacă va câștiga turneul.
În acest moment, Maria Sharapova ocupă locul 5 WTA, dar anul trecut a jucat finala la Melbourne și ar obține un plus doar în cazul unui succes la actuala ediție, dar nu ar fi de ajuns pentru a o depăși pe Halep.
Sursă: digisport.ro