COD GALBEN SI PORTOCALIU DE NINSORI IN MAI MULTE JUDETE ALE TARII

by Florian Popa

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, două avertizări meteorologice Cod galben și Cod portocaliu de intensificări ale vântului, ninsori moderate cantitativ și viscol, valabile de sâmbătă seara, ora 20,00, până duminică seara, ora 20,00, în mai multe județe ale țării.

Potrivit meteorologilor, începând din data de 16 ianuarie, ora 20,00, sub Codul galben se vor afla județele Vaslui, Bacău, Covasna, Brașov, Dâmbovița, Argeș, Teleorman, Olt, Vâlcea, Dolj, Gorj, Mehedinți. Aria ninsorilor se va extinde dinspre Lunca Dunării și va cuprinde treptat regiunile sudice și sud-estice ale țării, precum și zona Carpaților de Curbură. Se va depune strat de zăpadă consistent, iar vântul va avea intensificări cu viteze de 55 — 65 kilometri/oră, viscolind ninsoarea.

Codul portocaliu se instituie în județele Buzău, Prahova, Ilfov (inclusiv municipiul București), Giurgiu, Ialomița, Călărași, Brăila, Vrancea, Galați, unde temporar viscolul va fi puternic, iar viteza vântului la rafală va depăși 70 — 80 kilometri/oră. Zăpada va fi troienită și vizibilitatea se va reduce sub 50 de metri.

În județele Tulcea și Constanța, viscolul va avea intensitatea maximă începând din primele ore ale zilei de duminică.

În celelalte regiuni, ninsorile vor fi temporare, iar viteza vântului la rafală va fi, în general, de 35 — 45 de kilometri/oră.

Facebook Comments